Antena 3 CNN Politică Liviu Dragnea, despre bugetul pe 2017: Poate părea optimist faţă de guvernarea Cioloş, dar nu faţă de guvernările PSD

Liviu Dragnea, despre bugetul pe 2017: Poate părea optimist faţă de guvernarea Cioloş, dar nu faţă de guvernările PSD

2 minute de citit Publicat la 15:00 15 Feb 2017 Modificat la 15:00 15 Feb 2017

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că bugetul pe anul 2017 poate părea optimist faţă de guvernarea Cioloş dar nu faţă de guvernările PSD, scrie Agerpres.

"Acum pot să fiu puţin răutăcios faţă de domnul preşedinte Iohannis. E bine să pari, aşa, îngrijorat şi preocupat. Poate dă bine. Nu ştiu ce calcule politice are sau de imagine, dar, dacă discutăm în mod serios, bugetul poate părea optimist faţă de guvernarea Cioloş, dar nu faţă de guvernările PSD. Dacă am fi plecat de la ideea că Guvernul susţinut de noi are în vedere tot absorbţie zero pentru fondurile europene, sigur că n-ar fi putut să fundamenteze un asemenea buget. Domnul Iohannis merge pe aceeaşi abordare pe care au mers guvernele de dreapta ale PDL-ului, pe care a mers şi guvernarea tehnocrată, şi anume pe modelul austerităţii. S-a dovedit în timp, în ultimii ani, că modelul de buget bazat pe austeritate nu a produs neapărat dezvoltare, ba dimpotrivă", a afirmat Dragnea, la Radio România Actualităţi, întrebat cum vede declaraţia şefului statului potrivit căreia bugetul este problematic şi riscant.

El a adăugat că s-a dovedit, de asemenea, că în guvernările conduse de Victor Ponta măsurile de relaxare fiscală şi investiţiile în dezvoltare au determinat creştere economică.

"Este foarte simplu - ori este o abordare greşită din partea preşedintelui, prezentându-i consilierii dumnealui un calcul greşit, ori cine ştie, poate chiar ştie că nu e aşa, numai că vrea să prezinte în alt fel. Nu se poate vorbi în aceşti termeni", a subliniat Dragnea.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că bugetul de stat pe anul 2017 este unul problematic şi riscant, punctând faptul că există riscul real să se depăşească deficitul de 3%.

"Bugetul, la o primă analiză pe care am făcut-o, este unul problematic şi riscant. Se prevăd venituri care, după părerea mea, sunt supraevaluate, pe de altă parte se prevăd cheltuieli foarte mari. Există riscul real să se depăşească deficitul de 3%. Nu putem să nu vedem că aici avem de-a face cu o sumă extraordinar de mare la aşa-numitele credite de angajament - sunt credite de angajament prevăzute în sumă de 54 de miliarde - care vor apăsa asupra bugetelor din anii următori. Toate aceste lucruri le-am transmis Guvernului, care are un punct de vedere propriu, pe care probabil îl va transmite şi în spaţiul public. (...) În ansamblu, trebuie să recunosc că sunt îngrijorat'', a spus şeful statului, după întâlnirea avută la Cotroceni cu premierul Sorin Grindeanu şi ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole