Antena 3 CNN Actualitate Liviu Dragnea, acuzații grave după plângerea făcută pe numele premierului Dăncilă: „Această sesizare e concepută și redactată la Cotroceni”

Liviu Dragnea, acuzații grave după plângerea făcută pe numele premierului Dăncilă: „Această sesizare e concepută și redactată la Cotroceni”

3 minute de citit Publicat la 13:14 18 Mai 2018 Modificat la 13:14 18 Mai 2018

 Liviu Dragnea a făcut declarații despre lucrurile discutate cu premierul Croației. Șeful Camerei Deputaților spune că sunt multe domenii de interes comune între România și Croația și că relația de dezvoltare dintre cele două țări are un potențial uriaș. 

„Am discutat despre potențialul în dezvoltarea relațiilor dintre România și Croația, care e foarte mare și, din păcate, nu e folosit. Aceasta este vestea rea. Vestea cea bună e că am identificat foarte multe domenii de interes comune, unde se pot dezvolta aceste relații. În domeniul economic este, într-adevăr, o creștere spectaculoasă în ultimii doi ani a schimburilor comerciale cu 25%, dar suma este totuși mică. 330-340 de milioane de euro și aici avem loc suficient să dezvoltăm relațiile. Se vor intensifica întâlnirile între oamenii de afaceri croați și români”. 

„S-a discutat despre colaborare în domeniul educației, e de interes pentru amebele țări. Domeniul turismului, de asemenea. E loc suficient pentru a ne dezvolta”. 

Dragnea a mai spus că i-a propus premierului Croației și a fost de acord să se realizeze „un grup de lucru comun, o persoană desemnată din partea Guvernului României și o persoană din partea Guvernului din Croația pentru a fi mai mult pragmatism în dezvoltarea acestui tip de relații și pentru a prezenta periodic rapoarte de progres. A fost o întâlnire bună”. 

Liviu Dragnea a spus că oficialul croat nu l-a întrebat nimic despre acuzația de înaltă trădare făcută pe numele premierului Dăncilă. 

„Nu m-a întrebat. Nu mi-a pus această întrebare. Și dacă nu mi-a pus-o, nu am discutat-o. Mie mi se pare o acuzație dementă, nu o acuzație gravă. Această sesizare e concepută și redactată la Cotroceni și cred că în foarte scurt timp vom avea cu toții acces la textul acestei plângeri. Vom constata cu toții că a fost concepută la Cotroceni și e ca urmare a amenințărilor pe care președintele le-a îndreptat către doamna Dăncilă. Cu toții vom vedea în curând, sper, această plângere penală. O să ne dăm seama din textul ei de foarte multe lucruri. E vorba de dorința lui Klaus Iohannis de a prelua brutal guvernarea, ocolind alegerile democratice, preluând-o în urma unor amenințări, practicând șantaj prin uneltele sale, punând presiune din ce în ce mai mare pe primul ministru al României, punându-l pe Orban să considere acte de înaltă trădare acțiunile externe ale unui prim-ministru ales democratic, care are întâlniri externe așa cum are orice om din lumea democratică. 

Am văzut că domnul premier croat merge liber prin lume, poate avea întâlniri oficiale, poate discuta liber despre domeniile de interes pe care le are Croația, încearcă să promoveze interesul țării. Așa face orice premier oriunde în lume. Aici se pare că președintele României dorește să aibă toată puterea și controlul pe toate instituțiile statului într-un mod nedemocratic, brutal și neconstituțional”, a mai spus Dragnea. 

Întrebat dacă în acest context ar mai putea avea o relație instituțională cu președintele Iohannis, Dragnea a afirmat că „nu se poate avea niciun fel de relație cu Klaus Iohannis. Dorește să fie șeful statului, șeful românilor, dar noi nu putem avea o relație cu cineva care se consideră tătucul acestei țări. Nu a venit nimic din partea Cotroceniului, absolut nimic, cel puțin în acest an și jumătate. Cu toate solicitările făcute de mine, domnul Tăriceanu, primul ministru, nu a fost niciun demers de a ne convoca la o discuție așezată despre prioritățile majore ale României”. 

„E aproape imposibil de sperat că mai poate fi o relație instituțională cu acest om pentru că la toate semnalele, invitațiile la dialog, dorința noastră de colaborare, nu a dat niciun răspuns”, a adăugat Dragnea. 

În privința unei viitoare suspendări a președintelui Iohannis, Dragnea a spus că nu aceasta este miza lor. „Mai important decât Klaus Iohannis este România și stabilitatea acestei țări. Dar asta nu înseamnă că vom sta cu mâinile încrucișate”. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole