Antena 3 CNN Actualitate Liviu Dragnea a arătat în exclusivitate la ''Sinteza zilei'' dezastrul care a rămas în urma guvernului Cioloș

Liviu Dragnea a arătat în exclusivitate la ''Sinteza zilei'' dezastrul care a rămas în urma guvernului Cioloș

1 minut de citit Publicat la 21:32 10 Ian 2017 Modificat la 21:32 10 Ian 2017

După victoria zdrobitoare a PSD în alegeri, președintele Klaus Iohannis a început războiul total împotriva social-democraților și a aliaților de la ALDE.

În această seară, invitatul special al lui Mihai Gâdea este președintele PSD Liviu Dragnea.

LIVE AICI

Președintele Camerei Deputaților a arătat cu cifre adevărata dimensiune a dezastrului lăsat la plecare de Guvernul Cioloș.

''Dincolo de declarații, de analize, păreri ale unora sau altora cifrele nu au cum să mintă. (...) Le-am spus în toată campania electorală că veniturile scad. Ieșeau tot timpul și mințeau. Le spuneam mereu: vedeți că vine Revelionul și datele vor ieși la iveală. pentru că alea nu pot fi mistificate'', a spus Dragnea.

Potrivit liderului PSD, guvernul Cioloș a mințit de două ori în privința veniturilor realizate la bugetul de stat și, în loc să rectifice în minus, a făcut o rectificare pozitivă de 4,3 miliarde de lei, rezultând la final de an încasări cu 10 miliarde mai mici dacă se ia în calcul legea bugetului de stat și mai puțin cu 14 miliarde de lei dacă sunt în calcul și minciunile ''pozitive'' ale lor.

Liviu Dragnea a spus și care ar putea fi cauzele pentru care guvernul tehnocrat a avut venituri atât de scăzute, fiind pentru prima dată după 2004 când s-a întâmplat acest lucru.

''Cauzele pentru care au scăzut acele venituri, după părerea mea cred că 8 miliarde sunt din cauza neabsorbției de fonduri europene, în jur de 4 miliarde se pare că sunt din neîncasarea TVA, iar diferența poate să fie dintr-o rambursare de TVA în avans cu care se laudă doamna Dragu'', a spus șeful PSD.

Liviu Dragnea a precizat că nicio măsură anunțată în campanie electorală de PSD nu va fi eliminată din cauza ''găurii'' descoperite la buget.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole