Salvamontiștii din Poiana Brașov le cer schiorilor să nu folosească pârtiile: „Nu au fost încă amenajate, chiar dacă a nins”
Publicat acum 6 ore si 13 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a luat act de decizia Liviei Stanciu de a se pensiona. Se pare că Livia Stanciu ar vrea să cumuleze pensia şi salariul de la CCR.
Astfel, veniturile ei s-ar rotunji considerabil dacă ţinem cont că pensia reprezintă 85 la sută din ultimul salariu. În total, Stanciu ar urma să câştige 32 de mii de lei pe lună, adică peste 7 mii de euro.
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu şi-a depus la CSM cererea de pensionare, asta deşi pe 9 iunie Klaus Iohannis a semnat decretul privind numirea ei în funcţia de judecător la Curtea Constituţională a României pentru un mandat de 9 ani.