Antena 3 CNN Economic Lista salariilor care vor scădea după adoptarea legii austerităţii. Peste un milion de români rămân cu mai puţini bani

Lista salariilor care vor scădea după adoptarea legii austerităţii. Peste un milion de români rămân cu mai puţini bani

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 13:34 27 Sep 2023 Modificat la 14:11 27 Sep 2023

De asemenea, câteva sute de mii de bugetari vor încasa mai puţini bani.

Venituri mai mici atenție vor fi în IT, în agricultură, în sectorul alimentar. Însă și bugetarii vor avea de suferit, pentru că, de pildă, dacă au un salariu mai mare de 8.000 lei net, nu vor mai primi vouchere de vacanță și nici indemnizația de hrană.

"Sunt în primul rând niște domenii unde se reintroduc contribuțiile. Sigur, din punctul meu de vedere și nu cred că doar al meu, toți trebuie să plătim contribuții, că e vorba de sănătate, că e vorba de pensia noastră sau altceva. Se făcea o nedreptate în sistem prin aceste exonerări. 

Introducerea acestor contribuții se aplică direct salariului, dar aici rămâne la latitudinea celor din sectoarele vizate (IT, construcții, agricultură) dacă reintroduc aceste contribuții fără să diminueze salariul net, adică dacă le adaugă de la ei, rămânând salariul net al angajatului la același nivel. 

Citeşte şiAproape 1,8 milioane de români nu vor mai putea ieși cu mașina din țară, din decembrie. Măsura de care trebuie să ştie toţi şoferii

Eu zic că ei se vor gândi destul de mult la acest aspect, pentru că în construcții, cel puțin, avem problema forței de muncă, în agricultură la fel, deci vor trebui să se gândească înainte de a diminua aceste salarii. Oricum nu va fi plăcut. 

Avem apoi acele măsuri care vizează cifra de afaceri, adică impozitul pe cifra de afaceri care se va aplica supermarketurilor. 

În momentul în care tu aplici acest impozit pe cifra de afaceri, dar ele nu au un adaos comercial, nu au o marjă de profit foarte mare, ne putem trezi că această taxă se duce către prețul la raft, cu siguranță.

Vedem apoi acel impozit pe ratele românilor, mai exact pe dobândă, care cu siguranță se va duce și el tot către rate. 

Deci acest pachet fiscal în bună măsură va fi suportat de către noi toți și cu siguranță ne va diminua puterea de cumpărare a ceea ce avem în buzunar. 

Problematic este că avem și inflația pe tapet, adică simultan cu acest pachet fiscal rămâne și problema inflației destul de sus, iar pe final de an s-ar putea să vedem o accelerare a prețurilor și s-ar putea să avem probleme cu ținta de inflație pe acest an. 

Din punctul meu de vedere, efortul în momentul de față este preponderent pe sectorul privat și pe tot ce înseamnă consum conectat la sectorul privat. Este mai puțin evident efortul pe sectorul bugetar. 

Sigur că vor fi unii care vor pierde aceste vouchere de vacanță, dar în principiu, presiunea foarte mare în momentul acesta va fi pe sectorul privat. Dacă va fi suficient ceea ce vedem astăzi, vom vedea, pentru că, în general, economia privată are o reacție la orice creștere de taxare. Cu atât mai mult la o astfel de creștere de taxare, care e foarte amplă și complexă. 

Dacă economia va continua să crească, vom vedea în lunile imediat următoare. Mă aștept ca Guvernul să completeze aceste măsuri, de ce nu poate chiar cu o creștere a TVA-ului de 1-2%, pentru că nu vom putea acoperi gaura de la buget ca să intrăm cu deficitul bugetar într-un normal, doar cu ceea ce vedem astăzi", a spus Cristian Păun, profesor de economie, miercuri, la Antena 3 CNN.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole