Antena 3 CNN Politică GATA! LISTA OFICIALĂ! Acesta este noul Guvern - Mai mulți lideri PSD, NEMULȚUMIȚI

GATA! LISTA OFICIALĂ! Acesta este noul Guvern - Mai mulți lideri PSD, NEMULȚUMIȚI

1 minut de citit Publicat la 14:05 28 Iun 2017 Modificat la 14:05 28 Iun 2017

Scandal până în ultimul moment pe lista de miniştri ai viitorului Guvern. Lista este gata, s-a votat, dar discuţiile nu s-au terminat pentru că mai mulţi grei ai PSD sunt supăraţi că n-au fost incluși în guvern.

În următoarele minute, Liviu Dragnea va prezenta lista miniştrilor cu care premierul desemnat Mihai Tudose va merge în Parlament pentru votul de validare.

Nemulțumită este și Rovana Plumb, care insistă să fie ministru plin şi nu ministru delegat la Fonduri Europene. 

În noul guvern a mai fost introdus un post de vicepremier. Astfel, vor fi doi vicepremieri PSD şi unul de la ALDE. Alături de Sevil Shaideh si Graţiela Gavrilescu, liderul PSD Buzău Marcel Ciolacu a primit funcţia de vicepremier fără portofoliu.

Şi liderul senatorilor PSD Mihai Fifor intră în Guvern ca ministru al Economiei, Ana Birchall a fost înlocuită cu europarlamentarul Victor Negrescu la Afaceri Europene.
 

Știre inițială

Este agitație mare în PSD, unde se duc negocieri de ultim moment iar cărțile nu sunt încă făcute. Lista finală a miniştrilor va fi validată în Comitetul Executiv al partidului care va începe la 12.30, la Palatul Parlamentului. Ulterior acestei ședințe, miniștrii lui Tudose trebuie să intre în proceduri parlamentare, să treacă de comisii, iar apoi întreg Cabinetul să fie votat de Parlament

Sunt însă voci în PSD care au rețineri tocmai în privința premierului desemnat, Mihai Tudose. 

Liviu Dragnea a anunţat că doreşte ca joi seară noul Guvern să fie deja învestit în Parlament.

Cine este Mihai Tudose, noul premier desemnat al României - fișă biografică

Averea lui Mihai Tudose. Cât de bogat este noul premier desemnat al României

Lista miniştrilor se tot schimbă de la o oră la alta. După cum arată ultima variantă obţinută de Antena 3, jumătate din cabinetul Grindeanu pare să supravieţuiască schimbării de Guvern. Noutăți sunt însă la Educație, Apărare și Sănătate.

În timp ce Tudorel Toader rezistă la Ministerul Justiţiei, pentru Ministerul Apărării, au fost vehiculate 3 variante. Iniţial, au fost luaţi în calcul Mircea Duşa şi Dorel Căprar. Apoi, a apărut propunerea Adrian Ţuţuianu, şeful comisiei pentru controlul SRI.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole