Antena 3 CNN Actualitate Locale Lista drumurilor închise din cauza zăpezii. Este cod roșu de ninsori și viscol

Lista drumurilor închise din cauza zăpezii. Este cod roșu de ninsori și viscol

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 07:54 06 Apr 2023 Modificat la 07:54 06 Apr 2023

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a transmis că din cauza zăpezii depuse pe carosabil, a vizibilității reduse, ca măsură de siguranță a participanților la trafic, circulația este închisă pe toate drumurile publice din afara localităților din județele Botoșani și Iași, dar și pe DN 2 Bacău – Hârlești, județul Bacău; DN 2F Buhoci – Străminoasa, județul Bacău; DN 15D Roman - Piatra Neamț, județul Neamț; DN 2 Fălticeni – Siret, județul Suceava; DN 17 Suceava – Păltinoasa, județul Suceava; DN 29 Suceava – Botoșani; DN 2H Rădăuți – Vicovu de Jos, județul Suceava; DN 17A Rădăuți – Marginea, județul Suceava și pe DN 2K Solca – Milișăuți, județul Suceava.

Alte drumuri naționale au circulația restricționată pentru autovehicule cu masa mai mare de 7,5 tone. Este vorba de DN 2 Secuienii Noi – Nisiporești, județul Neamț.

Polițiștii rutieri îi sfătuiesc pe șoferi ca înainte de a pleca în călătorie să se asigure cu rezerve de carburant, apă și hrană și să ia în considerare amânarea deplasărilor care nu sunt urgente pe perioada manifestărilor meteorologice periculoase.

Citește și: Ninsorile puternice se mută în centrul țării! Elena Mateescu, directorul ANM: ”Este important de știut!”

Pentru evitarea blocajelor de trafic, polițiștii le recomandă șoferilor să nu se angajeze în depășirea coloanelor de autovehicule și să permită intervenția utilajelor de deszăpezire, precum și a autovehiculelor care circulă în regim prioritar.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole