Antena 3 CNN Emisiuni Sfat de sănătate Lista alimentelor care ne ajută să ne bronzăm mai repede. Ce mâncăm ca să ne bronzăm perfect

Lista alimentelor care ne ajută să ne bronzăm mai repede. Ce mâncăm ca să ne bronzăm perfect

Andreea Cigolea
3 minute de citit Publicat la 16:06 29 Iun 2023 Modificat la 16:06 29 Iun 2023

Diabetologul Ruxandra Pleșea a vorbit, în cadrul rubricii Sfat de sănătate de la Antena 3 CNN, despre ce să mâncăm când stăm la plajă.

”Este foarte important și ce mâncăm și ce nu mâncăm. În ceea ce privește bronzul, ca să-l accelerăm, e destul de puțin probabil să se întâmple un bronz foarte accentuat bazat pe alimentele pe care le mâncăm. Nici măcar cred că studii nu se pot face cu acest aspect, însă teoretic avem câteva elemente care ajută.

De exemplu, tirozina este un aminoacid care stă la baza formării de melanină, pigmentul care de fapt ne apără împotriva razelor solare atunci când suntem expuși, cupru care de asemenea ajută la pigmentare și acidul paraaminobenzoic.

Însă cupru se găsește cam în toate produsele de proveniență animală. E greu să ai deficit de cupru, dar dacă ești vegan, mare atenție, poate să existe acest deficit de cupru. Tirozina, la fel, este un aminoacid care se găsește în produsele animale. Greu să ai deficit, deci aici stăm bine cu colorarea, însă în ceea ce privește protecția, aici trebuie să insistăm.

Alimente care favorizează bronzul

  • multă apă
  • caise
  • cartofi dulci
  • mango
  • morcovi
  • dovleac
  • roșii 
  • pepene
  • caise
  • nuci
  • pește gras
  • spanac
  • avocado
  • ulei de măsline

Avem anumiți antioxidanți care ne ajută în lupta cu acești radicali liberi și foarte frecvent sunt citați. Spre exemplu, beta-carotenoizii din morcov și, în general, din alimentele care au culorile galben, oranj. Conțin beta-caroten, un precursor de vitamina A, care ajută la refacerea pielii, la calitatea pielii.

Apoi avem licopenul, acel colorant și pigment roșu pe care îl putem lua foarte bine din pepene, alimentul verii, sau din fructele de pădure, din roșii, în special dacă gătim și facem pastă de tomate și o mâncăm într-un sos, avem un bun aport de licopen dacă avem și puțină grăsime acolo, pentru că se absoarbe mai bine împreună cu grăsimea, la fel ca și ceilalți pigmenți, de altfel și antioxidanți.

Așadar, o salată în care avem roșii sau chiar niște paste integrale cu sos de roșii fac diferența. Apoi avem luteina, un pigment pe care nu-l putem produce, noi trebuie să îl mâncăm și în special din frunzele verzi.

Fructele recomandate vara

  • cireşe
  • pepene roşu/galben
  • rubarbă
  • căpşune
  • mure
  • caise
  • kiwi
  • piersici
  • zmeură
  • mere

Broccoli, spanac sunt surse foarte bune. Apoi avem astaxantina, un alt antioxidant, un pigment pe care îl găsim spre exemplu în carnea roz a somonului sau în fructele de mare.

Așadar, includem toate aceste alimente în mod variat în dieta noastră. Apoi ne protejăm cu zinc, cu seleniu, pe care le găsim în nuci, în semințe, nucile de Brazilia, în sardine. Și sardinele sunt o sursă foarte bună și de cupru. Așadar, exact alimentele care se oferă acum în sezon.

Fructele și legumele sunt aliatele noastre. Ne și hidratează foarte bine. Luptă cu toate procesele de degenerare care se întâmplă atunci când ne expunem la soare. Și peștele, peștele gras cu omega-trei, cu rol antiinflamator, de asemenea, trebuie să fie prezent.

Suplimente care ajută la bronz

  • Vitamina A
  • Vitamina E
  • Vitamina C
  • Fier
  • Omega 3

Dacă suntem în vacanță cu expunere masivă la soare și avem măcar 20 de minute fără factor de protecție, putem să facem o pauză (n.r. - de la suplimentele de vitamina D), însă totul depinde de ce nivel de vitamina D avem. Așa că analizele sunt cele care ne spun dacă vom continua suplimentarea sau nu.

Ce trebuie să evităm? Dulciurile, pentru că acel fenomen de glicare accentuează formarea de riduri. Dacă stai la plajă și bei, un cocktail cu zahăr și cu alcool, te întorci după o săptămână cu mult mai multe riduri, cu tenul deshidratat. Alcoolul deshidratează profund. Degeaba bei tu apă sau, mai rău, suc.

În niciun caz bere, cocktailuri dulci sau dulciuri la plajă. Și apoi mai este toată acea gamă de alimente cu efect pro-inflamator. Pro-inflamator înseamnă uleiul prăjit, uleiul de floarea soarelui sau uleiul de palmier pe care îl găsim în fructele de mare prăjite, calamarii prăjiți, sardinele. Un deliciu la plajă, dar o mare durere pentru pielea noastră.

Apoi sunt toate cerealele rafinate, pâinea albă, covrigei, sandviș-urile, burgerii aceia cu multă pâine și puține legume sunt un aliment de tip pro-inflamator, sucurile, bineînțeles. Așa că tot ce ne place și se vinde ieftin și bun la colț de plajă este dăunător.

Legumele recomandate vara

  • fasole verde
  • mazăre
  • ceapă
  • morcovi
  • conopidă/broccoli
  • castraveţi
  • dovlecei
  • roşii
  • ţelină 
  • ardei
  • vinete
  • porumb
  • verdeţuri
  • varză

Trebuie să ne orientăm spre salate, spre fructe, spre proteine de calitate, care să provină mai ales din peștele gras, proaspăt pe grătar sau la cuptor. Atenție, nu prăjit. Aceasta este orientarea noastră.

Alcoolul, seara și cât mai puțin. Bineînțeles, și prăjiturile, câte una mică la 3 zile, numai după masă, niciodată în locul unei mese, pentru că ea nu ne oferă protecție împotriva soarelui, din contră.

Și atunci mai bine mănânc și o masă bogată în aceste în acești nutrienți pe care i-am menționat și te delectezi și cu o prăjitură mică, poate chiar una bogată în cacao, cu fructe de pădure, cu polifenoli, cu ceva antioxidanți”, a explicat diabetologul Ruxandra Pleșea la Antena 3 CNN.

Citește mai multe din Sfat de sănătate
» Citește mai multe din Sfat de sănătate
TOP articole