Mai mulți copii lăsați de izbeliște de părinți, adolescenți depresivi, dar și elevi cuminți și silitori au ajuns să recurgă la gesturi extreme.
Pentru unii, este devastatoare presiunea notelor, a examenelor și a meditațiilor, în timp ce alții sunt afectați de lipsa banilor, a hainelor de firmă sau de aspectul fizic.
De aici, mânați de bullying, mulți elevi ajung la decizia de a pune capăt într-un mod crunt tuturor problemelor.
"Este important să fim acolo pentru copiii noștri încă de mici, să le dăm timpul și instrumentele de care au nevoie", spune Maria Coman, psiholog.
Familia trebuie să le prezinte celor mici viața așa cum este ea, cu rele și cu bune, pentru a putea să gestioneze, mai târziu, momentele grele.
Și școala ar trebui să aibă un rol important, însă, de multe ori, profesorii nu observă schimbările comportamentale ale elevilor, pentru că nu au pregătirea necesară sau dispoziția de a se apleca asupra unor astfel de probleme.
"Ar trebui să avem un număr mult mai mare de consilieri școlari, care să poată să sprijine elevii care au nevoie de consiliere. Cel mai important lucru este că ar trebui urgent să avem în sistemul de învățământ și psihologi", a spus Iuliana Constantinescu, Federația Părinților.
Specialiștii susțin că numărul adolescenților care recurg la gesturi extreme este în creștere și din cauza exemplelor negative de pe rețelele sociale.
"Cred că vor să atragă atenția și vor să facă ceva care să le umple un gol interior", a mai adăugat Maria Coman.
Orice gest extrem are, din păcate, consecințe definitive pentru niște probleme temporare, care ar putea fi rezolvate.