Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Lionel Messi, cel mai bun playmaker din lume în 2015

Lionel Messi, cel mai bun playmaker din lume în 2015

<1 minut de citit Publicat la 15:02 04 Ian 2016 Modificat la 15:02 04 Ian 2016
Starul argentinian Lionel Messi (FC Barcelona) a câștigat pentru prima oară trofeul pentru cel mai bun jucător coordonator din lume (playmaker) în 2015, decernat de Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului (IFFHS), anunță Agerpres.

Messi, 28 ani, cvadruplu câștigător al Balonului de Aur, a câștigat ancheta IFFHS realizată în 2015 în rândul specialiștilor și jurnaliștilor sportivi din peste 50 de țări, cu un total de 168 puncte, devansându-i pe coechipierul său, spaniolul Andres Iniesta (91), și pe italianul Andrea Pirlo (Juventus Torino/New York City) — 54.

În 2015, Messi a câștigat cu FC Barcelona campionatul și cupa în Spania, Liga Campionilor, Supercupa Europei și Campionatul Mondial al cluburilor.

Iată topul celor mai buni 10 coordonatori de joc din lume în 2015:
1. Lionel Messi (Argentina/FC Barcelona) 168 puncte
2. Andres Iniesta (Spania/FC Barcelona) 91
3. Andrea Pirlo (Italia/JuventusTorino/New York City) 54
4. Eden Hazard (Belgia/Chelsea Londra) 22
4 . Kevin De Bruyne (Belgia/Wolfsburg/Manchester City) 22
6. Yaya Toure (Cote d'Ivoire/Manchester City) 13
7. Toni Kroos (Germania/Real Madrid) 11
7. Luka Modric (Croația/Real Madrid) 11
9. James Rodriguez (Columbia/Real Madrid) 10
9. Javier Pastore (Argentina/PSG) 10

Etichete: Lionel Messi
Citește mai multe din Fotbal extern
» Citește mai multe din Fotbal extern
TOP articole