Linia lui 41 urmează să aibă o nouă stație pe Bulevardul Ghencea, iar numele ei va fi "Stadionul Steaua".
Proiectul a fost inițiat de George Ogăraru, directorul tehnic al Academiei CSA Steaua, iar Primăria Bucureşti l-a aprobat pe 13 ianuarie 2024.
Astfel că, noua stație STB de pe linia tramvaiului 41 urmează să devină realitate.
Încă de anul trecut, George Ogăraru a început discuții cu Primăria Capitalei în ceea de privește necesitatea unei noi stații pe linia tramvaiul 41, cea care leagă vestul de nordul Capitalei.
De asemenea, urmează să fie introdusă și o nouă trecere de pietoni semaforizată.
"Am reușit!!
Pentru mine, unele lucruri sunt mai importante decât rezultatele sportive, mai ales atunci când sănătatea sau integritatea fizică a unor oameni sunt puse în pericol.
După ani de stres provocat de riscul la care sunt expuși cei peste 1000 de copii și părinți care intră zilnic în Complexul Sportiv Steaua, am obținut acceptul Primăriei București și al Administrației Străzilor de modificare a planului de supralărgire și modernizare al Bulevardului Ghencea!
În acest sens, alături de domnul inginer Iliescu și cu acceptul comandantului clubului CSA Steaua, Razvan Bichir, am demarat încă de anul trecut discuțiile cu Primăria Capitalei pentru a transforma acesta necesitate în realitate.
Astfel, după mai multe consultări și întâlniri, am obținut un mult dorit răspuns pozitiv din partea responsabililor de proiect. Se vor introduce: o trecere de pietoni semaforizată dar și o stație de tramvai care să oprească fix la intrarea în baza sportivă!
Noua stație se va numi "Stadionul Steaua".
Le mulțumesc pe această cale domnului primar general, Nicușor Dan, și domnilor Matei Damian (arhitect-şef în cadrul PMB) și Stelian Bujduveanu (viceprimar) pentru că au înțeles și susținut necesitatea acestei modificări de plan în cadrul comisiilor de specialitate!", a scris George Ogăraru, pe pagina sa de Facebook.
Noua stația STB din Bucureşti a linie 41 se va numi "Stadionul Steaua" și va fi amplasată chiar în fața clubului sportiv Steaua.
Directorul tehnic al academiei Steaua a anunțat care ar fi termenul pentru finalizarea acestei stații.
Acesta a transmis că bucureștenii s-ar putea folosi de ea din luna septembrie a anului 2024.
Luna septembrie este termenul pentru finalizare. Era o stație de tramvai destul de departe. Se afla la 500 sau 600 de metri. Era mare nevoie (...).
Era mai bună o pasarelă, dar nu aveau unde să o ancoreze. Stația ajută mai mult. Toți cei din cartier îi vor putea lăsa pe copii la stația de tramvai să vină, să coboare", a spus George Ogăraru, potrivit digisport.ro.