Antena 3 CNN Externe Limba română va fi predată în Marea Britanie

Limba română va fi predată în Marea Britanie

<1 minut de citit Publicat la 12:28 03 Aug 2017 Modificat la 12:28 03 Aug 2017

Ministerul Educației din România a anunțat că limba română va fi predată în școlile din Marea Britanie, potrivit libertatea.ro.

Ministerul Educației transmite că proiectul privind predarea cursului de Limbă, cultură și civilizație românească (LCCR) în unități de învățământ preuniversitar din state membre ale Uniunii Europene se va desfășura și în Marea Britanie, începând din anul școlar 2017-2018.

Datorită realului succes înregistrat din 2007 până în prezent și având în vedere interesul crescut al comunității românești de peste granițe pentru acest curs, Ministerul Educației Naționale și Institutul Limbii Române cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe si al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni au urmărit, an de an, extinderea proiectului”, se arată în comunicat.

Ministerul Educației transmite că în anul școlar recent încheiat, cursul a fost predat în peste 500 de școli din Belgia, Irlanda, Italia, Portugalia și Spania de 134 de profesori, beneficiari fiind aproape 13.000 de elevi.

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole