Antena 3 CNN Actualitate Liiceanu o vrea pe Kovesi președintele României

Liiceanu o vrea pe Kovesi președintele României

1 minut de citit Publicat la 15:48 19 Feb 2018 Modificat la 15:48 19 Feb 2018

În plin scandal mediatic, Laura Codruța Kovesi este apărată de scriitorul și filosoful Gabriel Liiceanu.

Într-un interviu la un post TV de știri, acesta a mărturisit că o vede prezidențiabilă pe șefa DNA.

„Da, din plin. Deci v-am răspuns, intrând în scenariul întrebării dvs simple și provocatoare. Da, m-am gândit - Dumnezeule - cum ar arăta România cu un asemenea om care prin comportamentul ei devine aproape o abstracție de slujire. Este slujirea! Totdeauna am visat ca oamenii care ne reprezintă, aleși de noi, și care sunt chemați să ne slujească, pur și simplu, sunt slujitorii nostri, am obosit spunând asta, cum ar fi să apară un om care să fie slujirea pură. Eu nu cred că vrea ceva pentru ea. Este un om format în sosul justiției, care spune: legea, legea, legea. E un om care spune: „trebuie să slujesc țara, cetățenii". Nu doar spune, face asta, pentru că toți spun: noi, România, patria. Și fac exact opusul. Toată viața lor politică e făcută ca să acumuleze bunuri și să fure. Ea e exact opusul. Sigur că aș vrea”, a declarat Liiceanu. 

Motivul pentru care Liiceanu o susține ar putea avea legătură și cu problemele sale cu legea. Filosoful ar fi făcut trafic de influență. Dan Radu Rușanu, fostul președinte al Autorității de Supraveghere Financiară, a povestit cum Gabriel Liiceanu a cerut să i șteargă impozitele neplătite cu anii ale editurii Humanitas.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole