Antena 3 CNN Actualitate Educație Ligia Deca, despre legile Educației: "Nu sunt doar bune, ci și extrem de necesare"

Ligia Deca, despre legile Educației: "Nu sunt doar bune, ci și extrem de necesare"

Ştefan Petrică
3 minute de citit Publicat la 11:27 05 Apr 2023 Modificat la 11:27 05 Apr 2023

"Am fost atență de la preluarea mandatului la mesajele parlamentarilor. Sunt conștientă de importanța misiunii care să creeze un cadru legislativ care să dea șansa oricărui elev să devină cea mai bună versiune a sa.

Acesta este proiectul căruia i-am dedicat ultimii șapte ani de carieră. Legile pe care le dezbatem nu sunt doar bune, ci și extrem de necesare, dacă ne uităm pe orice indicator de performanță al sistemului pe care îl avem la dispoziție.

Pentru mine, cheia de control a reformelor propuse este capacitatea noastră, a tuturor, de a le susține pe termen lung pentru a le vedea efectele reale.

Și mai am o cheie, să văd cum copiii, inclusiv al meu, își păstrează plăcerea și curiozitatea de a merge la școală, pentru a învăța să decopere lumea”, spune Ligia Deca.

Citeşte şi: Studiu Salvaţi Copiii: Jumătate dintre elevi şi studenţi vor să plece din ţară

Ministrul Educaţiei spune că despre o reformă a educației se vorbește de mulți ani.

"2023 este anul în care putem închide acest ciclu al încercărilor și să începem să aplicăm măsurile care vor schimba fața învățământului din fața noastră, pentru că România, educată, coezivă și puternică este viitorul pe care îl putem construi numai împruenă”, adaugă Deca.

Ea a mai spus că o lege bună este cea prin care elevul este îndrumat pe tot parcursul dezvoltării sale şcolare și că ”dreptul la educaţie nu trebuie să fie îngrădit de limitele financiare ale părinţilor”.

”O lege bună respectă drepturile fiecărui elev, ale fiecărui student, ale fiecărui profesor, ale fiecărui angajat din sistemul de educație.

O lege bună asigură cadru pentru cultivarea identității naționale pentru fiecare copil român, indiferent dacă este școlarizat în țară sau în Diaspora.

De asemenea, consider că o lege bună este cea prin care elevul este îndrumat pe tot parcursul dezvoltării sale școlare.

Nu trebuie să uităm că fiecare copil este unic și merită să fie ajutat să aleagă aleagă drumul care i se potrivește.

Din punctul meu de vedere, elevul care studiază ceea ce îi place și care simte că a ajuns în liceul care răspunde abilităților și intereselor sale va deveni un adult mai împlinit.

O lege bună se asigură că fiecare elev merge la școală, indiferent de mediul din care provine și de veniturile pe care le are familia în care s-a născut.

Asta pentru că dreptul la educație al unui copil nu trebuie să fie îngrădit de limitele financiare ale părinților.

Printr-o lege bună, un copil poate mânca sănătos în fiecare zi, se poate bucura că are rechizite la fel ca ceilalți colegi de clasă și poate ajunge la școala aflată la zeci de kilometri depărtare de căminul său.

Abandonul școlar poate fi, astfel, combătut.

Aceeași lege bună poate asigura o viață mai bună și pentru cadrele didactice”, menționează Deca.

"Avem bani pentru pensiile speciale, dar nu avem bani pentru profesori"

Senatorul Ștefan Pălărie (USR) a spus că "în orice țară civilizată, educația înseamnă dialog, sub nicio formă dictatură”.

"Doamnei ministru i-a luat mai mult de șase luni să găsească instituția Parlamentului și să intre într-o formă de dialog instituțional cu noi.

Nu înțelegem, așa cum niciun părinte nu înțelege, de unde urgența de adoptare a legilor prin Parlament și nevoia de a face o comisie specială.

Până acum, orice dorință de dialog a fost imposibilă. Ne-ați amânat, ați tergiversat și această "Oră a guvernului" nu s-a putut ține pe 1 martie pentru că erați la un interviu și pentru noi erați prea ocupată.

I-ați debarcat pe profesorii țării din trenul parteneriatului pentru reforma educației, mutând salarizarea în afara legii educației naționale.

Nu înțeleg cum ne putem aștepta ca ei să ne mai susțină toate reformele pe care dvs le propuneți în acest pachet de legi.

Deja profesorii se simt batjocoriți, din 2017 încoace, de numeroasele tergiversări de creșteri salariale, și pe obținerea drepturilor bănești în instanță, într-un calendar de 5 ani de zile, în care grosul banilor va fi în anul patru și anul cinci.

Avem bani pentru pensiile speciale, dar nu avem bani pentru profesorii.

De ce le dați rectorilor mandate pe viață? Legea pare scrisă mai degrabă de către rectori și pentru rectori”, adaugă Pălărie.

Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole