Așteptarea a luat sfârșit! Ediția cu numărul 101 din Liga 1 începe în această seară. La fel ca și în stagiunea precedentă, toată lumea anticipează o luptă în doi, între CFR Cluj și FCSB. Bineînțeles, un cuvânt greu de spus vor avea U Craiova, Viitorul sau Dinamo.
Dacă în anii trecuți FCSB era văzută mereu ca mare favorită, mai ales grație transferurilor cu nume pe care le realiza, lucrurile s-au schimbat considerabil în această vară. Echipa lui Dică i-a pierdut pe Budescu și Alibec, cel de-al doilea fiind exclus din lot, iar în lotul roș-albaștrilor și-au făcut apariția Moruțan și Qaka. Mult mai bine la acest capitol a stat campioana CFR Cluj. Deși l-a pierdut pe Dan Petrescu, artizanul succesului din sezonul trecut, campioana l-a instalat pe Edi Iordănescu pe banca tehnică și a adus 5 jucători cu o cotă peste media Ligii 1 (Robert Ndip Tambe, Andrei Radu, Giuseppe De Luca, Mate Males și Adam Lang). Toți au ajuns în Gruia liberi de contract.