Antena 3 CNN Actualitate Locale Tribunalul Dolj a desființat depozitul unui cunoscut hipermarket, de lângă radarul NATO de la Cârcea

Tribunalul Dolj a desființat depozitul unui cunoscut hipermarket, de lângă radarul NATO de la Cârcea

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:46 28 Sep 2023 Modificat la 20:42 28 Sep 2023

Povestea radarului din localitatea doljeană Cârcea începe în anul 2020, când compania germană Lidl a anunţat că este interesată să cumpere cel puțin 230.000 de metri pătrați lângă Craiova, pentru a deschide un centru logistic ce urma să deservească lanţul de magazine din întreaga zonă a Olteniei.

După ce a obținut toate avizele necesare pentru construire, Lidl a şi demarat lucrările. Abia în acel moment Ministerul Apărării Naționale a realizat că în vecinătatea radarului se ridica o clădire înaltă care afecta siguranţa spaţiului aerian.

"Pârâtul LIDL ROMANIA SCS îşi asumă faţă de Reclamant obligaţia de a realiza lucrările și a presta serviciile necesare pentru relocarea radarułui aflat în dotarea U.M. 01803L Cârcea din poziția actuală cu operator economic specializat şi agreat de către furnizorul echipamentelor sau de către agenţia NATO specializată (NATO Support and Procurement Agency/NSPA) care va avea în răspundere toate activităţile ce presupun montare & demontarea tuturor echipamentelor radar și instalarea în poziţia viitoare, pe cheltuiala sa", se arată în documentul depus în instanță, conform adevărul.ro

Citește și: Atac armat la un spital din Olanda. Un bărbat în haine militare a fost arestat. Mai multe persoane au fost ucise

Tribunalul Dolj a respins, însă, înțelegerea dintre MApN și Lidl pe motiv că erau încălcate unele prevederi ale legilor siguranței naționale. 

Fără să mai aștepte ca Tribunalul Dolj să se pronunțe în ceea ce privește legalitatea autorizației de construire, Lidl a hotărât să închidă definitiv șantierul de la Cârcea.

Mai mult de 80% din utilaje si materialele de construcții au fost ridicate de la fața locului. Acum, concernul german încearcă acum să recupereze banii pe terenul cumpărat lângă radarul NATO.

Etichete: Lidl aparat radar MApN
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole