Antena 3 CNN Life Lidia Fecioru: "Asta trebuie să ții obligatoriu în casă pentru bunăstare"

Lidia Fecioru: "Asta trebuie să ții obligatoriu în casă pentru bunăstare"

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 23:23 22 Sep 2022 Modificat la 00:01 23 Sep 2022

"Indiferent câte trucuri am ști sau am face, dacă nu le facem cu dorința din interior le facem degeaba - le facem doar că sunt la modă, le facem că am auzit", a explicat Lidia Fecioru, la Antena Stars.

Iată câteva dintre principiile de care trebuie să ține cont când vrem să atragem bunăstarea pentru noi și familia noastră:

Dacă avem o masă în mijlocul casei e bine să fie mai ovală  sau rotundă, pentru că energiile circulă. Tot ce ține de colțurile mobilei trebuie să fie mai rotunjite ca să nu se izbească energia de ele.

Noi avem în casă din 2 în 2 metri puncte de energie, se numesc noduli Hatman, și trebuie să luăm două sârme simple de cupru și le îndoim sub formă de "L". Umblăm apoi prin casă și unde se vor încrucișa acolo avem un nodul plus. Unde se duc în sens opus, este minus.

În cazul în care descoperim că avem un astfel de nodul în dreptul patului, trebuie punem o oglindă cu fața în jos ca să întrerupem acel flux de energie.

Dacă vrei să agăți bănuți legați între ei cu șnur pentru prosperitate, locul trebuie ales cu grijă, pentru că niciodată nu trebuie să treci pe sub ei. Pentru că multă lume îi agață în mijlocul casei sau deasupra ușii. Nu se pun așa!

Nici clopoțeii nu se pun deasupra ușii. Se pun undeva într-o parte și mai mergi, mai dai cu mâna prin ei ca să vină banii.

Noi avem tendința să folosim doar cardul, daca scuturi pe cineva de picioare nu are un sfanț în buzunar. Și problema este că banii nu mai circulă, or energia banului nu e cardul, ci banul.

Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole