Antena 3 CNN Externe Liderul unui cult a răpit 400 de adepţi şi i-a supus unor ritualuri brutale şi violente

Liderul unui cult a răpit 400 de adepţi şi i-a supus unor ritualuri brutale şi violente

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 12:52 01 Aug 2018 Modificat la 15:08 12 Dec 2023

Ok-ju a fost arestată alături de alţi trei lideri ai Bisericii Grace Road când au aterizat la aeroportul Incheon, în apropierea capitalei sud-coreene, Seul.

Adepţii ei au călătorit în Fiji începând cu 2014 după ce ea a prezis că o foamete va cuprinde peninsula coreeană.

Dar după ce au ajuns, paşapoartele le-au fost confiscate şi un grup de persoane, selectate personal de Ok-ju, denumiţi „gardieni”, i-au oprit pe adepţi din a pleca.

În timp ce se aflau în Fiji, ei au luat parte la ritualuri în care se atacau fizic reciproc pentru că Ok-ju le-a transmis că astfel vor evita pedepsele lui Dumnezeu.

Un tată a fost forţat să îşi lovească fiul de peste 100 de ori iar alt discipol a fost bătut atât de rău încât s-a ales cu leziuni cerebrale.

Cel puţin cinci persoane au reuşit să scape şi au contactat autorităţile sud-coreene, potrivit news.ro.

Etichete: lider violente
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole