Antena 3 CNN Externe Liderii Uniunii Europene avertizează: Europa ar putea rămâne fără gaze în sezonul rece

Liderii Uniunii Europene avertizează: Europa ar putea rămâne fără gaze în sezonul rece

Alexandra Ionescu
2 minute de citit Publicat la 22:33 24 Iun 2022 Modificat la 22:33 24 Iun 2022

Impactul invaziei Ucrainei şi utilizarea energiei ca armă de război de către Rusia au fost subiectele principale în cadrul întâlnirii liderilor UE de vineri, după ce reducerile transporturilor de gaze ruseşti au afectat 12 state membre şi au împins Germania într-o stare de alertă energetică.

„Dacă Germania declară încă din perioada asta că în timpul iernii vor avea o lipsă de gaz, impactul va fi enorm pentru atât pentru ei, cât şi pentru toate celelalte ţări europene”, a declarat premierul belgian Alexander De Croo reporterilor la Bruxelles în a doua zi a summit-ului.

Cu o zi mai devreme, când liderii au început să sosească la Bruxelles, cea mai mare economie a blocului a avertizat că măsurile Rusiei de a reduce livrările de gaze către UE riscă să provoace un colaps pe pieţele energetice, făcând o paralelă cu rolul Lehman Brothers în declanşarea crizei financiare de acum câţiva ani. Problemele de aprovizionare au împins deja preţurile la gaze şi energie la niveluri record.

„Noţiunea de energie ieftină a dispărut. De asemenea, noţiunea de energie rusească a dispărut şi ea. În prezent, ne aflăm cu toţii în proces de a asigura sursele alternative de energie pentru spaţiul european”, a spus prim-ministrul leton Krisjanis Karins.

„Acesta este rezultatul războiului pe care Rusia îl poartă în Ucraina – ne provoacă dificultăţi tuturor, dar în cele din urmă vom ieşi cu toţii mult mai rezistenţi”.

Situaţia aprovizionării creşte costul energiei electrice în întreaga Europă, alimentează inflaţia şi creşte povara economică asupra întreprinderilor şi gospodăriilor care încă încearcă să se recupereze după pandemie, potrivit Mediafax.

Nervozitatea de pe pieţele energetice este exacerbată de incertitudinile legate de următoarea mişcare a Kremlinului. Prim-ministrul Luxemburgului, Xavier Bettel, a declarat că decizia de a închide sau nu robinetul de gaz este în exclusivitate în mâinile preşedintelui rus Vladimir Putin.

Mişcarea Rusiei de a întări controlul aprovizionării vine în vremea în care Europa încearcă să umple rezervele de gaz înainte de următorul sezon de încălzire, care începe de obicei în jurul lunii octombrie.

Rezervele de gaze ale blocului au fost pline cu 55% pe 22 iunie, comparativ cu norma sezonieră de cinci ani de 57% pentru această perioadă a anului. Scopul este de a ajunge la 80% până la 1 noiembrie pentru a evita problemele pe timpul iernii.

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat reporterilor de la Bruxelles că statele membre sunt „bine pregătite” pentru provocare, fiind totuşi necesară o accelerare a efortului de diversificare a infrastructurii energetice pentru a face faţă viitorului apropiat.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole