Antena 3 CNN Externe Liderii G7 vor discuta organizarea unui summit pentru pacea în Ucraina. Propunerile lui Zelenski, susținute în fața celor venite din China

Liderii G7 vor discuta organizarea unui summit pentru pacea în Ucraina. Propunerile lui Zelenski, susținute în fața celor venite din China

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 17:54 18 Mai 2023 Modificat la 17:58 18 Mai 2023

Liderii celor mai puternic dezvoltate șapte state ale lumii ar urma să sprijine propunerile formulate de Kiev pentru a pune capăt războiului declanșat de Rusia, și nu inițiativele avansate de China în acest sens, relatează publicația Financial Times.

Cel de-al 49-lea summit G7 are loc începând de vineri, pe parcursul a trei zile, în Japonia, la Hiroșima.

Discuțiile se desfășoară în timp ce Li Hui, trimisul special al președintelui chinez Xi Jinping, a început o vizită pe continentul european, având o primă oprire la Kiev și urmând să ajungă la Moscova după opriri în Polonia, Franța și Germania.

Citește și: Li Hui, emisarul președintelui chinez Xi Jinping, a ajuns în Ucraina

Li Hui promovează, la rândul său, "soluția politică" propusă de Beijing pentru a pune capăt conflictului militar care durează de aproape 15 luni.

Ce spune planul în 10 puncte al lui Zelenski și care este perspectiva Chinei

Planul în 10 puncte al lui Zelenski pentru a pune capăt conflictului include retragerea tuturor trupelor ruse din Ucraina și restabilirea "deplină" a integrității teritoriale a țării.

Propunerea Chinei nu cere retragerea completă a Rusiei înainte de deschiderea negocierilor de pace.

Liderii occidentali au subliniat că discuțiile de pace ar trebui să aibă loc doar atunci când Kievul este dispus să facă acest lucru și că succesul pe câmpul de luptă este cea mai bună cale pentru ca Ucraina să obțină o "pace dreaptă".

Totuși, Andrii Yermak, șeful de cabinet al lui Volodimir Zelenski, a precizat că Ucraina este interesată de o implicare a Chinei în implementarea propunerilor de pace avansate de Kiev.

Pe de altă parte, ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a precizat, joi, că a transmis Beijingului respingerea oricărui acord de pace cu Rusia care ar implica pierderi teritoriale.

La rândul lor, aliații occidentali ai Kievului sunt din ce în ce mai îngrijorați de faptul că sprijinul militar american pentru Ucraina a atins apogeul și că ar putea scădea înainte de alegerile de anul viitor din SUA.

Kremlinul salută "inițiativele de pace" venite din Africa

Președintele rus Vladimir Putin a acuzat Ucraina pentru lipsa de progrese în negocierile de pace, dar până în prezent nu a dat semne că ar accepta altceva decât o capitulare totală din partea Kievului, relatează publicația citată.

Pe de altă parte, Kremlinul - care a salutat inițiativa de pace a Chinei - a întâmpinat pozitiv un demers al președintelui sud-african Cyril Ramaphosa.

Țara acestuia a fost recent acuzată de SUA că furnizează arme Rusiei.

Putin a vorbit cu Ramaphosa săptămâna trecută și mai multe state africane sunt așteptate să-și trimită reprezentanți într-o "delegație de pace" la Moscova.

"Domnul Ramaphosa a spus că Africa apreciază drept necesar să își facă auzită vocea în eforturile internaționale în vederea soluționării situației cunoscute din Ucraina. Rusia este pregătită să asculte cu mare interes orice propuneri care pot rezolva situația din Ucraina", a declarat Dmitri Peskov, purtătprul de cuvânt de la Kremlin.

Foto: președintele american Joe Biden a ajuns în Japonia pentru summit-ul G7 din perioada 19 - 21 mai 2023

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole