Antena 3 CNN Externe Liderii G20 vor discuta cu talibanii pentru distribuirea ajutoarelor umanitare în Afganistan

Liderii G20 vor discuta cu talibanii pentru distribuirea ajutoarelor umanitare în Afganistan

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 23:59 12 Oct 2021 Modificat la 23:59 12 Oct 2021

Consensul a fost obținut la o videoconferință a liderilor și miniștrilor țărilor G20 pe tema crizei din Afganistan, unde Uniunea Europeană a anunțat că va furniza ajutor în valoare de un miliard de euro și că Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială pot furniza ajutor Afganistanului. Aproape 9 miliarde de euro au fost înghețate de către SUA.

Agențiile de ajutor internațional spun că Afganistanul se află în pragul unui ”dezastru umanitar”, țara fiind dependentă în proporție de 75% de ajutor străin pentru a supraviețui, iar acest sprijin a scăzut semnificativ de când talibanii au preluat puterea în august.

Premierul italian, Mario Draghi, și liderul prin rotație al G20, a spus că s-a ajuns la decizia de consens de a acționa prin Organizația Națiunilor Unite și agențiile acesteia.

„Rezolvarea crizei umanitare va necesita legături cu talibanii, dar acest lucru nu înseamnă recunoaștere politică a regimului. Trebuie să fim conștienți că ei vor fi judecați pentru ce fac nu pentru ce spun”, a spus el

Va fi foarte greu să-i ajutăm pe oamenii din Afganistan fără să discutăm cu talibanii”, a adăugat Draghi.

El a mai precizat că viețile femeilor au involuat cu 20 de ani, și că momentan nu există un progres vizibil vizavi de drepturile omului, drepturile femeilor, și accesul acestora la educație.

Per total, remarcile lui sugerează un compromis între cei care doresc recunoaștere, și acces la ajutorul internațional, și cei care spun că o pedeapsă colectivă a tuturor afganilor nu este o opțiune, potrivit The Guardian.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole