Antena 3 CNN Politică Lider PSD, despre scrisoarea semnată de contestatarii lui Dragnea: ”Voi fi de acord cu astfel de demers dacă e unul rațional”

Lider PSD, despre scrisoarea semnată de contestatarii lui Dragnea: ”Voi fi de acord cu astfel de demers dacă e unul rațional”

<1 minut de citit Publicat la 19:50 14 Sep 2018 Modificat la 19:50 14 Sep 2018

Dumitru Buzatu, lider al PSD Vaslui spune că este de acord cu înlăturarea acestuia din fruntea partidului. Buzatu precizează și câteva condiții, una fiind ca demersul colegilor care îl contestă pe președintele social-democrat să fie „unul rațional”, cu „soluții viabile și proceduri clare privitoare la ceea ce ar urma să se întâmple după schimbarea lui Dragnea de la șefia PSD”.

„Zilele acestea, eu am participat la multe discuții și întâlniri, întâmplătoare sau organizate, în care s-a analizat această problemă, a scrisorii semnate de contestatarii lui Dragnea. În cadrul acestor întâlniri, eu am anunțat că voi fi de acord cu un astfel de demers dacă este unul rațional, și dacă are, într-adevăr, obiective raționale, soluții viabile și proceduri clare privitoare la ceea ce ar urma să se întâmple după schimbarea lui Dragnea de la șefia PSD. Altminteri, de ce să-l dăm pe ăsta jos și să-l punem pe altul în locul lui? Doar pentru asta, pe mine nu mă interesează așa ceva, fiindcă eu nu vreau funcții și garanții pentru un viitor politic. Eu vreau ca proiectele să meargă și ca lucrurile să funcționeze. Atât”, a declarat Dumitru Buzatu.

Etichete: scrisoare Dragnea
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole