Antena 3 CNN Politică Lider PSD: Aceasta este cea mai mare minciună a campaniei electorale

Lider PSD: Aceasta este cea mai mare minciună a campaniei electorale

1 minut de citit Publicat la 18:23 08 Noi 2019 Modificat la 18:23 08 Noi 2019

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, lider al PSD Buzău, a declarat vineri, la Târgu-Jiu, că "o mare minciună" în această campanie electorală a fost faptul că Viorica Dăncilă nu va intra în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, punctând că a fost "o manipulare ridicolă".

"O altă mare minciună a fost că Viorica Dăncilă nu va intra în turul doi, vreau să vă spun că din al doilea minut după ce preşedintele nostru, Viorica Dăncilă, a fost desemnată candidatul nostru, dânsa a fost în turul doi, nu a existat niciun minut acest dubiu, decât o manipulare ridicolă. (...) Primul tur este prima bătălie importantă pe care trebuie să o dăm şi trebuie să ne mobilizăm 100% toţi să mergem la vot şi să facem ce numai noi ştim să facem", a afirmat Ciolacu.

Prezent la întâlnirea de la Târgu-Jiu, fostul vicepremier Paul Stănescu a afirmat că îşi doreşte un preşedinte "care să iubească oamenii, care să-i iubească pe români".

"Avem un preşedinte etnic german, 0,2% din populaţia acestei ţări, avem un prim-ministru etnic maghiar, maghiarii au 6,1% din populaţia acestei ţări, eu ca român îmi doresc un lucru simplu, foarte simplu: să avem un preşedinte care să iubească oamenii, care să-i iubească pe români şi aceasta să fie preşedinta noastră, a PSD, doamna Viorica Dăncilă. Doamna preşedintă, aveţi tot sprijinul nostru, cu toate inadvertenţele cu ghilimele de rigoare care au mai fost, dar noi toţi, şi spun lucrul ăsta şi-l afirm cu toată tăria, vom fi alături de dumneavoastră, vom fi alături de PSD", a spus Stănescu.

Viorica Dăncilă a participat vineri, la Târgu-Jiu, la o întâlnire cu membrii şi conducerile PSD din judeţele Olteniei, dar şi cu parlamentari din zonă. Printre cei care au însoţit-o s-au aflat şi foştii miniştri Petre Daea, Eugen Teodorovici, Paul Stănescu şi Olguţa Vasilescu.

Sursă: Agerpres
Etichete: Marcel Ciolacu
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole