Antena 3 CNN Politică Liderul deputaților PNL, gafă în plenul Parlamentului: Cu ajutorul bunului Dumnezeu, sper să avem cât mai multe victime COVID

Liderul deputaților PNL, gafă în plenul Parlamentului: Cu ajutorul bunului Dumnezeu, sper să avem cât mai multe victime COVID

Milena Niță
1 minut de citit Publicat la 16:12 27 Oct 2020 Modificat la 16:12 27 Oct 2020

Liderul grupului PNL din Camera Deputaților, Florin Roman, a spus marți, în ședința de plen, referindu-se la situația epidemiologică de la din ţară, că speră "să avem cât mai multe victime".

"Mă bucur, domnule Arafat, că aţi ajuns la o înţelegere cu colegii dvs de minister şi sper că după ce această lege va fi promulgată în Monitorul Oficial, să şi vedem în judeţe că se întâmplă ceea ce v-aţi propus prin acest proiect de lege şi, practic, cu ajutorul dvs şi al bunului Dumnezeu să avem cât mai multe victime şi cât mai puţine probleme, cât mai puţine bâlbe din partea autorităţilor statului", a declarat Florin Roman.

Gafa a fost făcută de liderul din PNL, în timpul dezbaterii unui proiect de lege pe tema situaţiilor de urgenţă şi protecţiei civile, proiect guvernamental promovat de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Lider deputaţi PNL, gafă în Parlament: Sper la cât mai multe victime!

COVID în România

Record de decese la pacienți cu COVID, înregistrate în România, într-o singură zi. Grupul de Comunicare Strategică a anunțat marţi 104 decese și 4.724 de cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus.

Potrivit GCS, până marți, în România au fost confirmate 217.216 cazuri de persoane infectate cu coronavirus şi 6.574 au murit.

În spitale, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.758. Dintre acestea, 824 sunt internate la ATI.
 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole