Antena 3 CNN Actualitate Lider din clanul Sadoveanu, împuşcat în cap de un interlop român în SUA

Lider din clanul Sadoveanu, împuşcat în cap de un interlop român în SUA

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 22:30 25 Ian 2021 Modificat la 22:30 25 Ian 2021

Aurel Trandafir, lider al clanului Sadoveanu a fost impuşcat în cap de un interlop din Buzău. Motivul, o neînţelegere privind împărţirea sumei de 200.000 de dolari, notează Gândul.ro

Aurel Trandafir a supravieţuit atacului. El a fost găsit în viață de medicii americani și a fost internat de urgență. La scurt timp, însă, din cauza rănii extrem de grave a murit.

Trupul lui Aurel Trandafir urmează să fie repatriat în zilele următoare. Poliţiştii ilfoveni sunt în alertă şi au început să ia măsuri pentru a preveni un eventual priveghi, așa cum s-a întâmplat în cazul morții lui Emi Pian.

Interlopul Aurel Trandafir era urmărit internațional din anul 2018, când a fost condamnat, definitiv, la 6 ani și 4 luni de închisoare pentru tâlhărie. El a reușit să fugă în SUA înainte ca magistrații şă pronunţe sentinţa definitivă.

Remus Mincă, zis Nat, cunoscut ca lider al clanului, a transmis un mesaj pe pagina de Facebook.

"O mare pierdere pentru noi …. chiar acum când am avut mai multă nevoie de tine … nu pot sa cred…. ne-ai lăsat pe toți cu inimile îndurerate , Dumnezeu sa te ierte, frate mai mare”, a scris Nat Mincă în postarea de pe Facebook.
 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole