Partidul naţionalist flamand N-VA (Noua Alianţă Flamandă) este pe cale să rămână cel mai mare partid din parlamentul belgian, în timp ce liberalii premierului Alexander De Croo s-au prăbuşit în alegerile legislative desfăşurate duminică, pregătind ţara pentru luni de negocieri dificile pentru o coaliţie, relatează Reuters.
N-VA pare să fi ţinut în frâu ascensiunea Vlaams Belang (Interesul flamand), un partid de extremă dreapta care doreşte divizarea Belgiei şi care, potrivit sondajelor de opinie dinaintea alegerilor, ar fi învingător în nordul ţării, vorbitor de limbă olandeză.
Cu 61% din voturi numărate, N-VA avea un avans clar faţă de Vlaams Belang, partidul lui De Croo ajungând pe locul şase în Flandra, potrivit rezultatelor parţiale publicate pe site-ul ministerului de interne.
Nici N-VA, nici Vlaams Belang nu fac parte din actuala coaliţie guvernamentală formată din şapte partide.
În sudul francofon al Belgiei, rezultatul a fost mai puţin clar, cu mai puţine voturi numărate. Liberalii şi socialiştii se luptau pentru primul loc.
Vlaams Belang fusese pronosticat ca fiind câştigător în sondaje de mai multe luni. Una dintre celelalte lecţii ale votului este declinul ecologiştilor, care s-ar putea trezi excluşi din coaliţiile cu care erau asociaţi la Bruxelles şi în Valonia (sudul francofon), scrie AFP.
În lunile următoare, discuţiile vor încerca să creeze o coaliţie de guvernare între partidele de centru-dreapta din nordul olandez şi partidele mai înclinate spre stânga din sudul francofon.
Belgia deţine recordul mondial pentru cea mai lungă perioadă de formare a unui guvern, care a durat 541 de zile în 2010-2011.
"Formarea guvernului în Belgia durează întotdeauna mult timp şi asta este aşteptarea şi acum", a declarat Carl Devos, profesor de politică la Universitatea din Ghent.
Guvernul lui De Croo va rămâne în funcţie cu titlu interimar.