Antena 3 CNN Politică Liberalii au început să contureze planurile pentru forţarea alegerilor anticipate. Unul dintre scenarii ar fi angajarea răspunderii pe legile Justiţie!

Liberalii au început să contureze planurile pentru forţarea alegerilor anticipate. Unul dintre scenarii ar fi angajarea răspunderii pe legile Justiţie!

<1 minut de citit Publicat la 08:27 27 Noi 2019 Modificat la 08:27 27 Noi 2019

Liberalii au început să contureze planurile pentru forţarea alegerilor anticipate. Unul dintre scenarii ar fi angajarea răspunderii pe legile Justiţiei, ceea ce ar duce, spun ei, la declanşarea alegerilor anticipate.
 
În schimb, preşedintele Klaus Iohannis este mai precaut și vrea, înainte de toate, să se consulte cu toate partidele pe această temă. 

Într-unul dintre scenarii, Guvernul îşi angajează răspunderea, în Parlament, pe legile justiţiei, iar ministrul Cătălin Predoiu a început deja primele demersuri pentru a pune în aplicare planul liberalilor. 

Ministrul Justiției a avut o întâlnire cu membrii CSM, cărora le-a recunoscut faptul că își dorește desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție. În cazul în care acest lucru se va întâmpla, guvernul va putea să își asume răspunderea pe legile justiției și să forțeze astfel alegerile anticipate. Ludovic Orban însă dă asigurări că Legile Justiţiei vor trece prin Parlament. 

Dar numai după o dezbatere de amploare, în care să fie consultate toate partidele, societatea civilă și grupurile profesionale ale magistraților. 

Etichete: Klaus Iohannis
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole