Ordonanţele pentru creşterea pensiilor şi a salariilor trebuie adoptate imediat, după care bugetul reprezintă prioritatea zero, a declarat, joi dimineaţa, ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, în faţa sediului instituţiei, transmite Agerpres.
"Sunt şapte ordonanţe, o să le vedeţi pentru că o să le prezinte cineva de la partid. (...) Ştiţi că acum prioritatea zero este bugetul. Trebuie să dăm ordonanţele pentru creşterea pensiilor şi a salariilor, după acestea va trebui să ne asigurăm că avem bani în buget şi vom intra pe legea salarizării. (...) Sper să termin foarte repede cu formalităţile de predare-primire şi după intru în pâine", a spus ministrul Muncii.
Întrebată dacă există bani pentru măsurile "populiste" anunţate de noul Guvern, ministrul Muncii a precizat că programul de guvernare va fi aplicat cu buna credinţă şi nu se va întâmpla niciun dezastru în România.
"Ce înseamnă măsuri populiste? Că populaţia trebuie să trăiască mai bine sunt măsuri populiste? Eu cred că o să vă convingeţi foarte curând că vom aplica acest program cu buna credinţă şi nu se va întâmpla niciun dezastru în România", a mai afirmat Olguţa Vasilescu.
La rândul său, fostul ministru al Muncii, Dragoş Pîslaru, a precizat că a lăsat la minister un biblioraft întreg cu zonele de politică unde a lucrat.
"În protocolul de predare-primire există un capitol care se referă la probleme deosebite în activitatea ministerului unde în mod uzual se scrie "nu e cazul". De data aceasta eu am un biblioraft întreg cu zonele de politică publică la care am lucrat. Vă aduc aminte că pentru mine în mandat a fost mai puţin important să vin cu măsuri punctuale, ci să vin cu o viziune integrată a măsurilor din zona socială. Destoinicia unui ministru cu o agendă socială nu este să cheltuie mulţi bani din buget, ci este probabil cu puţini bani să facă nişte reforme structurale care să determine schimbări ale societăţii. Cred că este un lucru important şi pentru mandatul acestui Guvern ca pe lângă lucrurile care sunt legate de salarii, pensii şi alte lucruri să înţelegem cum putem îmbunătăţi societatea, care este proiectul de societate către care tindem", a spus Pîslaru, care a adus un buchet de flori pentru noul ministru.
El a precizat că legea salarizării este în consultare, iar actualul Guvern trebuie să îşi aleagă lucrurile bune din această lege.
"Legea salarizării a fost publicată pe site-ul Ministerului Muncii, ea este în consultare, nefiind în transparenţă decizională, şi urmează ca actualul Guvern să îşi aleagă lucrurile bune din această lege, să completeze cu ce crede că nu este bine şi să vină cu o lege a salarizării pe care toată lumea are nevoie", a mai arătat fostul ministru.