Antena 3 CNN Actualitate Lia Olguța Vasilescu critică prelungirea vârstei de pensionare: "E ca şi cum familia pensionarului ar primi la pachet primul talon de pensie cu certificatul de deces"

Lia Olguța Vasilescu critică prelungirea vârstei de pensionare: "E ca şi cum familia pensionarului ar primi la pachet primul talon de pensie cu certificatul de deces"

<1 minut de citit Publicat la 19:22 12 Ian 2020 Modificat la 19:22 12 Ian 2020

Fostul ministru al Muncii a mai spus că, în momentul de față, persoanele care doresc să muncească și după vârsta de pensionare, pot face acest lucru cu permisiunea angajatorului. 

"În actuala variantă însă, poţi primi şi pensie şi salariu. Varianta PNL obligă să optezi: fie pensie, fie salariu, nu se poate şi una, şi alta şi asta este valabil şi pentru mediul privat, nu numai pentru bugetari, pentru că automat toţi românii vor opta pentru venitul cel mai mare, adică pentru salariu, adică nu pentru pensie, şi astfel toată lumea va ajunge să muncească până la vârsta de 70 de ani, ca să nu mai spun că opţionalul anunţat astăzi va deveni, în foarte scurt timp, cel mai probabil obligatoriu", a spus Vasilescu, duminică seara, într-o conferinţă de presă.

Lia Olguța Vasilescu critică prelungirea vârstei de pensionare: "E ca şi cum familia pensionarului ar primi la pachet primul talon de pensie cu certificatul de deces"

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole