Aproximativ 61% dintre adulţii letoni sunt complet vaccinaţi, mai puţin decât media Uniunii Europene de 75%. Ţara a fost prima din UE care a revenit la izolare în această toamnă, când cazurile de COVID-19 au crescut vertiginos, şi a cerut ajutor medical altor state membre ale UE, în timp ce facilităţi improvizate pentru COVID-19 sunt instalate pe holurile şi în garajele spitalelor.
Noua lege permite întreprinderilor să îi suspende fără plată pe cei nevaccinaţi dacă aceştia refuză fie să se vaccineze, fie, dacă este posibil, să fie transferaţi la muncă la distanţă. Firmele pot apoi să îi concedieze pe angajaţi dacă nu se vaccinează în trei luni de la suspendare, potrivit Mediafax.