În urmă cu trei decenii, pe 24 mai 1986, monahii şi pelerinii aflaţi la Mănăstirea Neamţ au constatat că aleea pietruită din curtea lăcaşului s-a bombat inexplicabil. În urma săpăturilor din zilele următoare, s-au descoperit oseminte umane, iar de atunci se vorbeşte despre „Sfântul Necunoscut“.
„S-a făcut o <burdujire>, o ridicătură de aproximativ 50 de centimetri; partea de la mijlocul acestei ridicături avea 10 centimetri, fiind vizibilă şi incomodă la mers“, arată ieromonah Ambrosie Ghinescu, stareţul schitului Pocrov, potrivit adevarul.ro.
A doua zi, ridicătura din pavaj a fost remarcată de mai multă lume care venise la slujba de duminică de la mănăstire. Prima ipoteză a monahilor a fost că ridicătura ar fi fost efectul unei infiltrări de apă de la vreo ţeavă spartă sau de la o coloană de olane din vechea canalizare a mănăstirii.
„Arhimandritul Efrem Chişcariu, stareţul Mănăstirii Neamţ, vorbind cu părinţii din sobor, a dispus ca luni, 26 mai, să se sape şi să se remedieze eventuala stricăciune a ţevii“, mai spune Ambrosie Ghinescu.
Aşa s-a şi întâmplat, iar luni, pe 26 mai 1986, s-au desfăcut pietrele şi placa de beton, săpându-se în pământ circa 50 de centimetri, însă nu erau urme ale unei infiltrări de apă. Părintele Anania Ulian, cel care supraveghea lucrarea, a decis ca săpăturile să fie lăsate neatinse peste noapte şi a doua zi să se mai sape încă o jumătate de metru. În cazul în care nu se găsea nimic, groapa trebuia acoperită.
Părintele Vasian Isachi a continuat să sape marţi încă 50 de centimetri, iar la un moment dat a dat peste picioarele unui schelet uman.
„S-a mers cu grijă pe urma osemintelor, ajungându-se la recuperarea integrală, până la craniu, care era în stare bună de conservare. Însă nu s-a găsit nimic în legătură cu numele persoanei şi nici cu timpul înhumării. Osemintele s-au strâns cu grijă şi s-au pus într-o lădiţă, iar în groapă s-au pus lumânări aprinse, în semn de cinstire“
Descoperirea a ajuns repede la urechile lui Teoctist, în acea perioadă Mitropolit al Moldovei, care se afla chiar la Seminarul Teologic de lângă Mănăstirea Neamţ. Înaltul ierarh a ajuns repede la locul săpăturilor şi a dispus să se cerceteze mai bine groapa, pentru găsirea unor indicii.
Oamenii din zonă au auzit de descoperire şi au venit repede să se închine, însă la fel de repede a ajuns vestea şi la urechile mai marilor care conduceau judeţul.
„<Tovarăşii de la judeţ> s-au alarmat şi au ordonat să dispară orice urmă, pentru că se face vâlvă pentru ceva „lipsit de importanţă”. Imediat s-a acoperit groapa şi s-au pus pietrele la loc. Eclesiarhul mănăstirii însă şi-a asumat riscul ascunderii moaştelor la loc de taină, în tezaurul bisericii mari, chiar dacă unii îl <căutau>“, povesteşte ieromonahul Ambrosie Ghinescu.
Osemintele au fost ascunse în mănăstire, iar după căderea regimului comunist, au fost aşezate într-o raclă în Biserica Înălţarea Domnului de la Mănăstirea Neamţ.
Timp de patru ani, până în 1990, rămăşiţele au fost ascunse într-un sac, sub masa altarului din biserică, de teama să nu fie confiscate de oamenii regimului. De acest lucru nu ştia decât un singur om, părintele Anania Ulian, după cum povesteşte părintele doctor Florin Ţuscanu, martor la descoperirea din mai 1986. Preotul era în acea vreme în anul V la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ şi a participat şi la săpături.
În lipsa unor indicii certe despre identitatea persoanei ale cărei rămăşite au fost găsite în 1986 la Mănăstirea Neamţ, monahii spun că, cel probabil mormântul a făcut parte dintr-un cimitir anterior bisericii ridicate în anul 1497 de Ştefan cel Mare.