În acest moment, la Spitalul Foișor sunt internați 13 pacienți, din care 11 sunt în secția ATI. Informațiile au fost aflate şi prezentate de Carmina Pricopie, șeful secției de investigații de la Antena 3.
Unul dintre pacienții care așteaptă în acest moment în tăcere și durere este chiar celebrul medic, Leon Dănăilă.
De asemenea, Sergiu Cora, jurnalist Antena 3, a vorbit în exclusivitate în cadrul "Ediției Speciale" prezentate de Sabina Iosub, despre situația în care se află renumitul medic.
Leon Dănăilă are dureri insuportabile
"Situaţia profesorului Leon Dănăilă nu este una bună, cel puţin în momentul de faţă. Medicul se confruntă momentan cu nişte dureri foarte mari, dureri cauzate de o coxartroză pe care el a lăsat-o, a dus-o pe picioare cum s-ar spune, atâta timp cât a putut. Era programat la o operaţie la Spitalul Foişor. Era vorba de o protezare, de o operaţie prin care i se monta o proteză de şold. A venit peste Foişor acea evacuare pe care am văzut-o cu toţii şi nu mai are rost să mai amintim despre ea. Iată, că printre sutele de pacienţi se află şi Leon Dănăilă care la rândul lui a salvat sute, poate chiar mii de vieţi. Leon Dănăilă şi-a amânat operaţia acum. Informaţia vine de la apropriaţii medicului care îmi spuneau zilele trecute, că deja durerile sunt din ce în ce mai mari, insuportabile", a spus Sergiu Cora, jurnalist Antena 3.
Leon Dănăilă a făcut 35.000 de operaţii pe creier
Lui Leon Dănăilă i se mai spune şi "sculptorul de creiere". El însuşi este un creier cu care România ar trebui să se mândrească. E cel mai mare neurochirurg de la noi, dar şi o somitate internaţională. Academii din întreaga lume îl au, sau îl vor ca membru şi colegi de breaslă, de peste tot îi caută sfatul. Are peste 40 de cărţi scrise, 18 brevete de inventator şi 35.000 de operaţii pe creier la activ. Un record care îl face unic în lume.
Pentru posteritate, Leon Dănăilă va rămâne unul dintre cele 500 de mari genii ale secolului XXI, iar pentru pacienţii săi, "Dumnezeu".
Leon Dănăilă este unul dintre cei mai mari neurochirurgi din lume
El a reuşit performanţa de a reduce mortalitatea din România de la 49%, la 4%, în cazul anevrismelor intracerebrale.
Tot el a fost cel care a introdus în spitalele din Romania microscopul operator în 1979 şi laserul, în 1984.
A trecut o lună de la evacuarea scandaloasă de la Spitalul Foişor, unitatea medicală fiind tranformată în spital COVID.