Antena 3 CNN Emisiuni News Magazine Leon Dănăilă, interviu de colecție: ”Nu am vrut să fac avere din suferința bolnavilor” | La 90 de ani, neurochirurgul face minuni în sala de operație

Leon Dănăilă, interviu de colecție: ”Nu am vrut să fac avere din suferința bolnavilor” | La 90 de ani, neurochirurgul face minuni în sala de operație

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 14:46 03 Sep 2023 Modificat la 21:33 03 Sep 2023

Leon Dănăilă a scris 62 de cărți, a revoluționat operațiile pe creier, este un geniu recunoscut al medicinei mondiale, pe care România nu l-a luat în serios atunci când a cerut bani pentru cercetare.

Neurochirurgul a fost premiat la gala ”Seniori de colecție”, care face o punte între generații, pentru ca tinerii să cunoască oamenii de valoare ai acestei țări.

”Cea mai de preț bogăție, singura cu care te poți duce liniștit în fața lui Dumnezeu, este suma faptelor și gesturilor pe care le-ai făcut în slujba oamenilor, fără să aștepți nimic la schimb.

Unii fac chirurgie, fiindcă e renumită sau că e bănoasă, dar eu am făcut chirurgie ca să ajut oamenii. Dacă faci chirurgie de acest tip înseamnă că poți să ajungi la niște rezultate foarte bune.

”În creier, se intră de mână cu Dumenezeu”

N-am adunat avere. Dacă te naști sărac, sărac mori, dar am ce mânca, am ce îmbrăca. N-am nevoie de bani mai mulți. Numai pentru cercetare. Cercetarea acum este foarte complicată și creierul este o substanță ezoterică, creierul, care trebuie foarte mult încă de cercetat. E atât ce complicat acest creier încât este inimaginabil cât circuite, are până la două miliarde de celule și fiecare celulă are până la 2.000 de conexiuni cu celelalte celule. Cum spunea un savant, că totul se leagă cu totul”, spune Leon Dănăilă.

Potrivit neurochirurgului, alimentația, exercițiile fizice și credința sunt principalele elemente care ne ajută să ne menținem mintea și trupul sănătoase.

”Omul nu poate trăi doar cu legume și fructe”

”Omul nu poate trăi doar cu legume și fructe. Omul trebuie să mănânce și carne, nu mult. Cu cât îmbătrânește mai mult, carne să mănânce mai puțină. Băuturile alcoolice, spun unii că distrug celulele nervoase, dar totuși 150 de miligrame de vin pe zi este permis. Ciocolata, la fel, 25 până la 30 de grame la 24 de ore are niște efecte foarte bune și cafeaua, la fel, două-trei ceșcuțe este bine. (...)

Nu numai alimentația este valabilă. Un om poate să mănânce cel mai bun regim alimentar, poate să mănânce numai legume, numai fructe, dar dacă nu face activitate fizică, dacă nu merge cel puțin 2.000 de pași pe zi, cel puțin, nu este bine”, remarcă neurochirurgul Leon Dănăilă.

”Nu e suficientă alimentația, omul are nevoie și de satisfacții și încurajări”

”În al doilea rând, satisfacțiile au un rol foarte important în obținerea unei activități celebrale bune. Credința, la fel, este foarte importantă. Sprijinul moral trebuie să fie obținut de la cei din jur. Somnul - noi trebuie să dormim cel puțin 6-7 ore pe noapte”, mai spune neurochirurgul Leon Dănăilă.

Etichete: leon danaila
Citește mai multe din News Magazine
» Citește mai multe din News Magazine
TOP articole