Antena 3 CNN Actualitate Legiștii IML au stabilit cauza morţii lui Mihnea Vasiliu, fostul director al trustului de presă Ringier România

Legiștii IML au stabilit cauza morţii lui Mihnea Vasiliu, fostul director al trustului de presă Ringier România

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 12:32 30 Iul 2023 Modificat la 14:07 30 Iul 2023

Mihnea Vasiliu știa că avea probleme de sănătate și lua medicamente pentru afecțiunile de care suferea. 

Potrivit primelor concluzii ale necropsiei, decesul s-a produs în urma unui infarct miocardic acut, au spus surse din INML, potrivit gandul.ro.

Anchetatorii îi vor audia atât pe membrii familiei lui Mihnea Vasiliu, cât și pe medicii care i-au prescris tratamentele, acte procedurale necesare în cadrul dosarului deschis de procurori, ancheta fiind făcută de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei.

Mihnea Vasiliu a murit joi 27 iulie, în recepția hotelului Ramada, din Sectorul 1. Medicii de pe ambulanță l-au resuscitat timp de aproximativ o oră și jumătate, însă nu au mai reușit să îl salveze.

Acesta avea probleme cardiace, iar în urmă cu aproximativ două săptămâni ar fi suferit un atac de cord, așa cum ar fi spus chiar fiica acestuia, cu care era când i s-a făcut rău.

Surse medicale au precizat că echipajul SMURD l-a găsit pe Mihnea Vasiliu fără puls, iar timp de o oră și jumătate s-a încercat, fără succes, resuscitarea pacientului.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole