Antena 3 CNN Life Travel Legi și obiceiuri mai puțin cunoscute pe care trebuie să le știi înainte să călătorești în străinătate 

Legi și obiceiuri mai puțin cunoscute pe care trebuie să le știi înainte să călătorești în străinătate 

1 minut de citit Publicat la 16:08 19 Mar 2018 Modificat la 16:08 19 Mar 2018

Înainte de a ne îmbarca într-o călătorie, este bine să cunoaștem legile și obiceiurile care ne vor aștepta la destinație. Pentru a ajuta turiștii să se adapteze și să nu intre în probleme, Foreign and Commonwealth Office (FCO) din Marea Britanie a creat o listă cu obiceiurile mai puțin cunoscute alor mai multor țări:  
   
 1. Emiratele Arabe Unite: Înjuratul și gesturile nepoliticoase, inclusiv cele online, sunt considerate obscene iar cei care încalcă aceste reguli pot fi încarcerați. 
 2. Thailanda: Nu este voie cu vaporizatoare, precum  țigările  electronice sau chiar și rezerve pentru aceste aparate. Dacă încerci să intri cu ele la graniță vor fi confiscate, iar dacă te prind cu ele în țară, poți fi băgat la închisoare. 
 3. Grecia: Expunerea indecentă este grav pedepsită, iar cei prinși sunt arestați. 
 4. Siri Lanka: Aici este foarte important să respecți imaginea lui Buddha și să nu îți bați joc de statuetele liderului lor spiritual. Mai mulți turiști au fost deportați pentru astfel de comportament, iar alții nu au fost lăsați să între în țară din cauză că aveau tatuaje cu Buddha. 
 5. Japonia: Posesia unor medicamente precum spray-urile de nas sau codeină sunt interzise în Japonia, iar cei prinși în posesia lor pot fi arestați. 
 6. Turcia: Este o ofensă să insulți un ofițer, să îți bați joc de steag sau să rupi o bancnotă, iar nerespectarea acestei legi duce la o pedeapsă cu închisoarea între șase luni și trei ani. 
 7. Caraibe: În mai multe țări din Caraibe, precum Barbados, St. Vicent și St. Lucia este interzis să porți haine de camuflaj. 
 8. Spania: Cauzarea unui incendiu forestier este grav pedepsit în Spania, chiar dacă nu a fost intențional.  
 9. Australia: Existe legi foarte stricte legate de carantină, deoarece aici posibilitatea infecțiilor și a bolilor este foarte mare, iar acestea pot afecta plantele, animalele și oamenii.  
 10. Ucraina: Fumatul și consumarea de băuturi alcoolice în public sunt strict interzise.  
 Sursă: Daily Mail  
  

Citește mai multe din Travel
» Citește mai multe din Travel
TOP articole