Antena 3 CNN Actualitate Income: Legea produselor românești s-ar putea întoarce împotriva consumatorilor. Ce avertismente lansează comercianții

Income: Legea produselor românești s-ar putea întoarce împotriva consumatorilor. Ce avertismente lansează comercianții

1 minut de citit Publicat la 10:49 18 Iun 2016 Modificat la 10:49 18 Iun 2016

Legea supermarketurilor ar putea goli magazinele de produse proaspete, avertizează reprezentanţii marilor retaileri. De vină este termenul de 7 zile calendaristice, în care magazinele vor trebui să îi plătească pe furnizori. El va da peste cap tot fluxul de marfă, iar retailerii spun că vor fi nevoiţi să renunţe la colaborarea cu anumiţi producători.

Doar trei zile vor avea la dispoziţie comercianţii să modifice contractele cu producătorii, după ce legea 51% produse româneşti va fi promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

Asta se va reflecta în fluxul de marfă din magazine.

Legea care prevede ca marile magazine să fie aprovizionate cu 51% produse româneşti ar putea să se întorcă împotriva consumatorului, avertizează reprezentanţii Asociaţiei Marilor Retaileri. Nu doar cu privire la diversitatea redusă a produselor proaspete, ci şi la preţuri.

De asemenea, retailerii nu vor mai factura servicii, aşa că furnizorii vor avea nevoie să investească în ambalare standard sau în buletine de analiza.

Comercianţii nu îşi vor mai putea permite nici mercantizarea suplimentară. Astfel, din magazine vor disparea foarte probabil standurile cu degustări şi frigiderele de la furnizori. Legea se află acum la promulgare şi va intra în termen de 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial.

”Să nu uite că și-au deschis magazine în România pe banii celor care vând acolo”

Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară, a afirmat că plângerile marilor retaileri ”sunt un pic nejustificate”.

”E foarte adevărat că poate astăzi nu suntem pregătiți, dar o astfel de lege poate să adune producătorii în asociații, producătorul fiind conștient că își va vinde toată marfa, care se va face controlat, nu ca acum”, a spus Dragoș Frumosu, la Antena 3.

”Acele văicăreli vizavi de investițiile făcute, să nu uite domnii aștia că și-au deschis magazine în România pe banii celor care vând acolo”, a mai spus el.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole