Antena 3 CNN Actualitate Educație Legea salarizării: Măriri de peste 100% pentru profesori, până în 2022

Legea salarizării: Măriri de peste 100% pentru profesori, până în 2022

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 20:52 19 Mai 2017 Modificat la 20:52 19 Mai 2017

Un profesor cu studii superioare de lungă durată şi cu gradul didactic I are, în momentul de faţă, un salariu de aproximativ 2.500 de lei. La anul, în 2018, acesta va ajunge să câştige cu 50% în plus, adică, peste 3.700 de lei, urmând ca până în 2022 să se ajungă la un salariu de bază cuprins între 4.300 şi 5.500, în funcţie de vechimea în învăţământ.

Potrivit legii salarizării, un învăţător sau educator cu gradul I didactic, va primi până în 2022, un salariu mărit cu peste 100%. Mai exact, dacă acum primeşte lunar aproximativ 2000 de lei, în 2018, va câştiga cu 50% în plus, adică puţin peste 3.000 de lei. Iar în 2022, în funcţie de numărul anilor petrecuţi în sistemul de educaţie, învăţătorii vor primi un salariul cuprins între 4.000 şi 4.400 de lei, lunar.

Un director de unitate de învăţământ are, în prezent, puţin peste 4.800 de lei, iar peste cinci ani, în 2022 va câştiga cu 52% mai mult, adică, 7.200 de lei. Un inspector general şcolar va avea o creştere mai mică, de 32%, astfel de la salariul de aproximativ 6.800 de lei, va ajunge să câştige lunar puţin peste 8.000 de lei.

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole