Presa spaniolă relatează povestea lui Daniel, un proprietar de origine română care trăiește în Zaragoza și a cărui răbdare a fost pusă la încercare de chiriașii săi.
Aceștia au încetat să mai plătească dar au continuat să rămână în locuință timp de mai multe săptămâni după aceea. Proprietarul s-a dus la poliție dar oamenii legii i-au spus că nu-i pot evacua chiriașii rău-platnici în absența unui ordin judecătoresc.
Procedura durează, de regulă, între câteva luni și un an însă Daniel nu a fost dispus să aștepte atât de mult.
Acuzând faptul că "legea spaniolă nu face nimic" pentru a-i proteja pe proprietari de astfel de incidente, el a declarat unei televiziuni locale că va aplica "legea românescă", întrucât cea locală îi susține pe squatteri.
"Voi aplica legea românească, ceea ce înseamnă că nimeni nu-și bate joc de mine", s-a confesat el.
Înarmat cu un ciocan, Daniel a mers la proprietatea pe care a dat-o în chirie și s-a apucat să lovească ușa de la intrarea în locuință până a spart-o, reușind, astfel, să pătrundă în casa zăvorâtă.
În prealabil, a anunțat poliția, care i-a pus în vedere să nu-și facă singur dreptate.
Constatând că, între timp, rău-platnicii plecaseră, românul și-a recăpătat, astfel, locuința cu ajutorul ciocanului.
Publicația periodistadigital mai notează că fenomenul squatter-ilor a căpătat amploare în Spania iar proprietarii dau vina pe alianța guvernamentală dintre socialiști și PODEMOS, care s-ar arăta tolerantă față de astfel de situații.