Antena 3 CNN Actualitate Legea prin care elevii trebuie să își demonstreze nevinovăția dacă sunt reclamați de profesori, votată de Senat

Legea prin care elevii trebuie să își demonstreze nevinovăția dacă sunt reclamați de profesori, votată de Senat

1 minut de citit Publicat la 23:09 03 Feb 2020 Modificat la 23:09 03 Feb 2020

Dacă legea va fi promulgată de președinte, aceasta le va oferi profesorilor un statut special, mai ales atunci când au anumite nemulțumiri vizavi de elevi, potrivit educațieprivată. Astfel, la articolului 4, actul normativ prevede că “în cursul procedurii legale aplicabile, faptele sesizate, în scris, de personalul didactic, de conducere, de îndrumare și control, în exercitarea atribuțiilor specifice funcției, se bucura de prezumție relativă de veridicitate, până la proba contrară.”

Una din fondatoarele Grupului Civic Părinții cer schimbare, Aurelia Ciobotaru, a criticat articolul 4 din lege pe pagina sa de Facebook

”Adică copilul/elevul este vinovat până se demonstrează contrariul.

Se incalcă un principiu de drept, constituțional, care specifică clar: cel care afirmă trebuie să demonstreze. Mai spun de faptul că încalcă principiul: în fata oricărei instanțe copilul are prioritate?!

Dar nu e bai, suntem neamul care lasă oameni bolnavi în spital să zacă, apoi, dupa ce se moare se găseşte justificarea: s-a deteriorat starea. Păi da, după 16 ore de aşteptare ce credeai, că se apucă de balet!? Că va culege floricele pentru coroniță?!

Acum dăm verdict fără judecată. Aşa ne iubim copiii, că îi numim agresori din start! Instanțe fără nume, judecători fără competențe! Bravos națiune! Neam de traistă!

Ne-am sinucis cu legea asta. Cine ne îngroapă?! Va da cineva 2 lei pe noi?! Eu una nu aş da. Aşa popor nu merită nici măcar să fie mâncat de câini. Nu că ei ( câinii) ar tânji la asemenea carne, au prea multă onoare!”, a scris Aurelia Ciobotaru. 

Propunerea legislativă poate fi citită integral AICI

Etichete: Serban Nicolae
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole