Senatul ar putea dezbate, luni, în plen, proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii.
Comisia pentru muncă a Senatului a adoptat, săptămâna trecută, un raport de admitere cu amendamente la proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii.
S-au înregistrat şase voturi pentru şi 3 abţineri.
Amendamentele adoptate, ale PNL şi UDMR, nu au fost de fond, acestea vizând, potrivit ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, doar "unele scăpări" în textul iniţial propus de Guvern.
"Modificări - să spunem scăpări ale noastre din lege, cu care am fost de acord să treacă pentru că vrem o lege mai bună. Nu am acceptat niciun fel de amendament care ar fi avut un impact mai mare, pentru că orice ban în plus (...) peste suma deja dublă a bugetului asigurărilor ar duce la inaplicarea legii şi cred că nu ne dorim niciunii acest lucru. Ne dorim pensii dublate faţă de 2016 şi, prin această lege, asta se întâmplă", a spus Vasilescu, după finalizarea dezbaterilor şi votului din Comisia de muncă.
În expunerea de motive se arată că actul normativ de lege are ca obiect de reglementare eliminarea inechităţilor dintre beneficiarii sistemului public de pensii, în ceea ce priveşte categoriile de persoane care au desfăşurat activitatea în aceleaşi condiţii de muncă şi cu un nivel de salarizare relativ similar, indiferent de anul pensionarii. Prin acest act normativ, pensionarul este definit ca fiind persoana care beneficiază de pensie de asigurări sociale şi a realizat cel puţin stagiul minim de cotizare de 15 ani.
Conform raportului de admitere acordat de Comisia de muncă, principalele reglementări incluse în proiectul de lege vizează extinderea sferei perioadelor necontributive asimilate stagiului de cotizare prin valorificarea perioadei de master şi doctorat cu durata normală de studii, redefinirea gradelor de invaliditate şi permiterea cumulului pensiei de invaliditate cu venituri din activităţi profesionale, instituirea unor praguri minime ale pensiilor raportate la salariul minim brut pe ţară garantat în plată, introducerea ajutorului pentru soţul supravieţuitor care reprezintă 25% din pensia soţului decedat şi poate fi cumulat cu propria pensie, stabilirea modalităţii de calcul al pensiei prin introducerea unui nou instrument denumit valoarea punctului de referinţă (VPR).
Potrivit unui amendament adoptat de Comisia de muncă a Senatului, "în sistemul public de pensii este considerată perioadă asimilată cea în care asiguratul a beneficiat, începând cu 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau în cazul copilului cu handicap de până la 7 ani (faţă de 3 ani cât era în varianta Guvernului).