Antena 3 CNN Actualitate Legea Pensiilor a trecut de Parlament. Proiectul a avut 193 de voturi ”pentru”

Legea Pensiilor a trecut de Parlament. Proiectul a avut 193 de voturi ”pentru”

1 minut de citit Publicat la 12:56 19 Dec 2018 Modificat la 12:56 19 Dec 2018

Update: Camera Deputaţilor a aprobat, miercuri, Legea pensiilor, după ce deputaţii au admis, în plenul de marţi un amendament al UDMR, iniţial respins de Comisia de muncă, care prevede că cei care suferă de handicap grav se pot pensiona la realizarea unei treimi a stagiului complet de cotizare.

Proiectul a fost votat cu 193 de voturi ”pentru”, unul ”împotrivă” şi 14 abţineri. Patru deputaţi nu şi-au exercitat dreptul de a vota.

Știrea inițială: Legea pensiilor va fi votată miercuri în plenul Camerei Deputaţilor, care este şi for decizional în acest caz.

Marți, deputaţii au adoptat un amendament la proiectul legii sistemului unitar de pensii, potrivit căruia în definiţia pensionarului a fost introdusă şi persoana încadrată în GRAD de handicap grav care a realizat o treime din stagiul complet de cotizare. 

Plenul a adoptat pe articole proiectul legii sistemului unitar de pensii şi a admis amendamentul propus de UDMR, care la Comisia pentru muncă a fost iniţial adoptat şi apoi respins. 
Amendamentul admis de plen, cu 215 voturi „pentru”, prevede că: „Pensionarul este persoana care beneficiază de una din categoriile de pensii prevăzute de prezenta lege şi a realizat cel puţin stagiul minim de cotizare de 15 ani, precum şi persoanele încadrate în grad de handicap grav care au realizat o treime din stagiul complet de cotizare”. 
 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole