Antena 3 CNN Politică Legea care stabileşte cum se exploatează gazele din Marea Neagră, adoptată. Jumătate din producţie va fi tranzacţionată pe piaţa din România

Legea care stabileşte cum se exploatează gazele din Marea Neagră, adoptată. Jumătate din producţie va fi tranzacţionată pe piaţa din România

<1 minut de citit Publicat la 21:59 09 Iul 2018 Modificat la 21:59 09 Iul 2018

Camera Deputaţilor a adoptat luni seară proiectul de lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri referitoare la perimetre petroliere offshore.

Proiectul a fost adoptat cu 175 de voturi "pentru", 30 "împotrivă" şi 30 de abţineri.

Proiectul de lege stabileşte unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol şi de abandonare, precum şi a lucrărilor/lucrărilor la sonde aferente operaţiunilor petroliere, desfăşurate de titularii de acorduri petroliere cu privire la perimetrele petroliere offshore, în conformitate cu prevederile acordurilor petroliere încheiate între titulari şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.

Camera Deputaţilor este decizională în privinţa acestui proiect de lege. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole