Antena 3 CNN Actualitate Lege privind revizuirea condamnărilor. Mircea Drăghici: Dreptul la apărare nu a existat în totalitatea lui

Lege privind revizuirea condamnărilor. Mircea Drăghici: Dreptul la apărare nu a existat în totalitatea lui

<1 minut de citit Publicat la 19:34 01 Oct 2018 Modificat la 19:34 01 Oct 2018

Deputatul PSD Mircea Drăghici a vorbit, luni, la Antena 3, despre inițiativa legislativă care va da posibilitatea revizuirii sentințelor în dosarele în care au fost folosite probe obținute în urma protocoalelor secrete.

Legea vine ca răspuns cererii liderilor coaliției PSD-ALDE, care inistă pentru o formă de minimă compensație pentru cei care nu au beneficiat de posibilitatea a se apăra în instanțe împotriva tuturor probelor.

”Aceste protocoale blestemate, care din 2009 încoace au creat acele echipe mixte în construcția probatoriului în dosarele care au ajuns pe masa instanțelor, instanțe care au văzut un probatoriu mai amplu decât inculpatul sau avocatul acestuia. Dreptul la apărare nu a existat în totalitatea lui. Au circulat acele dosare galbene care erau prezentate doar judecătorului, iar acest lucru este inadmisibil într-o Românie europeană. SRI are cu totul și cu totul alte atribuții decât a executa acțiuni legate de probe în dosarele de abuz în serviciu și altele. Aceste protocoale produc efecte și astăzi” a spus Mircea Drăghici la ”Punctul de Întâlnire”.

Acesta a adăugat că, în mod normal, legea va fi adoptată în această sesiune parlamentară.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole