Pe internet circulă filmări false, realizate cu ajutorul inteligenţei artificiale, în care politicieni precum Marcel Ciolacu sau Sorin Grindeanu, dar şi guvernatorul Băncii Naţionale, par că promovează platforme de investiţii.
Tot mai mulţi români cad în această plasă, iar banii sunt extrem de greu de recuperat. Mai ales că, la noi în ţară, Legea Deepfake este blocată în Parlament încă de acum două luni.
Toate aceste filmări, realizate cu ajutorul inteligenţei artificiale, promovează investiţii financiare în platforme care nu există.
În ultima vreme, tot mai mulţi români au căzut în această plasă. Mai ales că este folosită imaginea politicienilor sau a vedetelor.
”Dacă avem un pic de atenție, putem să observăm mici desincronizări. Putem să observăm faptul că un mesaj video, de exemplu, este generat cu inteligență artificială. Trebuie un pic de educare a utilizatorului în acest sens.
Recomandarea noastră, a Directoratul, este să fim foarte atenți la sursa acelui videoclip. Canalul prin care ne-a fost transmis”, a declarat Dan Cîmpean, directorul DNSC.
”Chiar domnul guvernator a fost imaginea unui deepfake. A fost imaginea multiplelor deepfake-uri, a fost o campanie întreagă. Noi am semnalat acest lucru de la bun început prin comunicate și apeluri publice să se nu se dea curs la aceste înșelătorii”, a spus Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR.
Pe site-urile instituţiilor specializate putem afla dacă investiţiile sunt unele sigure.
”Celor care poate sunt tentați la un moment sau altul să investească, să folosească și site-ul ASF, și site-ul Institutului de Studii Financiare și site-ul Institutului Bancar Român și Banca Națională a României, să vadă exact ce se întâmplă în piață”, a spus Alexandru Petrescu, președintele ASF.
Banii celor păcăliţi de ''deepfake'' sunt extrem de greu de recuperat.
”Nu în toate cazurile mai putem recupera sumele, pentru că banii sunt în mișcare și, dacă ajung în altă parte decât la persoanele care sunt cercetate, vă dați seama că există o procedură în acest sens”, a explicat Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne.
Deşi Parlamentul European a adoptat încă de anul trecut legea privind inteligenţa artificială, în România, Legea Deepfake s-a blocat la Camera Deputaţilor.
La începutul lunii februarie a fost dezbătută şi retrimisă către comisiile pentru cultură şi tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor.