Antena 3 CNN Actualitate Social Lebădă albă, rănită grav, salvată de polițiști, în Dridu

Lebădă albă, rănită grav, salvată de polițiști, în Dridu

Viorel Aydan Cioroi
<1 minut de citit Publicat la 20:50 22 Iul 2021 Modificat la 21:03 22 Iul 2021

Sesizarea a fost făcută miercuri, după ce pasărea a fost observată pe marginea drumului, în apropierea localității Dridu, fiind foarte rănită.

Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor din cadrul IPJ Ialomiţa s-au deplasat la locul unde pasărea fusese văzută și au constatat prezența unei lebede albe, care se afla într-o stare precară de sănătate.

”Pasărea a fost găsită de polițiști în scurt timp de la primirea sesizării, se afla într-o stare precară de sănătate, speriată și în pericol de a fi lovită de autovehicule”, a transmis IPJ Ialomița într-o postare pe Facebook.

Lebăda a fost preluată și încredințată reprezentanţilor unui centru de salvare şi reabilitare a animalelor sălbatice, unde i se vor acorda mai multe îngrijiri necesare, pentru a putea să se reintegreze în mediul natural.

Lebedele sunt protejate prin lege iar capturarea sau uciderea acestora poate fi sancționată cu amendă sau cu închisoarea, până la trei ani.
 

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole