Leandro De Niro Rodriguez se lansase într-o carieră în industria cinematografică.
Anunțul morţii sale a fost făcut de mama sa, Drena De Niro, fiica pe care actorul a adoptat-o în 1976, în timpul căsătoriei sale cu Diahnne Abbott.
"Îngerul meu frumos și dulce. Te-am iubit dincolo de cuvinte din momentul în care te-am simțit în burtă. Tu ai fost bucuria mea, inima mea și tot ce a fost vreodată pur și real în viața mea. Mi-aș dori să fiu cu tine chiar acum. Aș vrea să pot fi cu tine.
[GAL layout="3"]Nu știu cum să trăiesc fără tine, dar voi încerca să merg mai departe și să răspândesc dragostea și lumina pe care m-ai făcut să le simt atât de mult devenind mama ta. Ai fost atât de profund iubit și apreciat. Îmi pare atât de rău, puiul meu, atât de rău. Odihnește-te în pace și în raiul veșnic, scumpul meu băiat".
Cauza morții tânărului nu a fost dezvăluită
Deocamdată, nicio declarație publică nu a venit din partea lui Robert De Niro.
Fiica sa, Drena, în vârstă de 51 de ani, nu și-a cunoscut niciodată tatăl biologic și a fost adoptată de familia De Niro la vârsta de 9 ani. Ea l-a născut pe Leandro în urma unei relații care s-a încheiat. Leandro era un actor în devenire și, împreună cu mama sa, a apărut în filmul A Star is Born din 2018, în care a jucat rolul fiului lui George 'Noodles' Stone, interpretat de Dave Chapelle.