Antena 3 CNN Externe Adevăratul motiv al retragerii Rusiei din Siria

Adevăratul motiv al retragerii Rusiei din Siria

Un alt grup de avioane militare ruse a părăsit miercuri dimineață Siria, în conformitate cu anunțul făcut pe neașteptate luni seara de președintele Vladimir Putin, decizie ce a dat naștere la numeroase speculații privind motivele ascunse ale deciziei Kremlinului, transmite Agerpres.

Bombardiere Su-25 și avioane de transport Il-76 au părăsit baza aeriană Hmeimim (nord-vestul Siriei), a anunțat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat, citat de AFP. Aceste aparate militare se alătură astfel unui prim grup care a părăsit marți Siria și a revenit la baza sa permanentă de staționare de lângă Voronej (sud-vestul Rusiei), beneficiind de o primire triumfală.

Președintele Putin a ordonat retragerea celei mai mari părți a contingentului Rusiei din Siria pentru ca reglementarea pașnică a conflictului sirian să progreseze, a explicat marți ministrul de externe rus Serghei Lavrov, citat de agenția TASS. "Acest motiv a avut un rol fundamental în decizia luată de către președinte și nu ideea de a fi pe placul cuiva sau a primi laude", a afirmat Lavrov, indicând că Putin a decis retragerea parțială a forțele ruse din Siria în ziua în care negocierile de pace intersiriene au început la Geneva.

Ministrul rus a menționat că a folosit în mod deliberat sintagma "negocierile au început", afirmând că ceea ce a avut loc în luna ianuarie numai negocieri nu pot fi numite. "Atunci a fost o încercare care a eșuat, deoarece o grupare a opoziției a prezentat un ultimatum", a explicat Lavrov. "Sunt foarte mulțumit că de data aceasta tentativele de a impune condiții unilaterale nu au fost susținute de nimeni, iar discuțiile au început", a adăugat el.

"Evident, începerea negocierilor va necesita acțiuni mai intense din partea Rusiei, SUA și ONU", a mai spus ministrul rus.

"Mă duc săptămâna viitoare la Moscova pentru a mă întâlni cu președintele Putin și cu ministrul de externe Lavrov pentru a discuta despre modul de a face să avanseze eficient procesul politic (în Siria) și pentru a profita de acest moment", a declarat marți seara, la Washington, secretarul de stat american John Kerry.

Parisul a estimat, la rândul său, că "orice contribuie la detensionare trebuie încurajat": conflictul sirian intră în al șaselea an, a amintit Ministerul de Externe francez.

Retragerea armatei ruse se produce în condițiile persistenței problemelor legate de soarta președintelui Bashar al-Assad, Damascul rămânând surd la cererile opoziției siriene cu care a început luni o nouă rundă de negocieri la Geneva.

Pentru mulți experți, prin retragerea trupelor, Rusia încearcă să crească totodată presiunea asupra lui Al-Assad de a angaja negocieri de pace, deși purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a tot insistat marți că această retragere nu trebuie văzută 'în niciun caz' ca o măsură de retorsiune împotriva regimului sirian.

Potrivit presei ruse, această retragere parțială din Siria îi va permite Kremlinului să prezinte intervenția sa în Republica Arabă Siriană ca pe o victorie politică. Intervenția aeriană a Rusiei în Siria, care a început la 30 septembrie la cererea Damascului, i-a permis să pună ferm piciorul în această țară în centrul întregii dinamici regionale și să rupă izolarea internațională provocată de criza din Ucraina.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile