Antena 3 CNN Show Showbiz Scandal nou, între Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf! Avocatul antrenorului: "Organele de poliție sesizate vor face cercetări"

Scandal nou, între Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf! Avocatul antrenorului: "Organele de poliție sesizate vor face cercetări"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 10:00 11 Mai 2024 Modificat la 10:00 11 Mai 2024

De data asta, după plângerea de furt formulată de antrenor. Acesta susține că o mașină de lux și o barcă i-ar fi dispărut.

Prin avocații ei, Anamaria Prodan contraatacă: bunurile de lux n-au dispărut, ci au fost mutate. 

Avocatul antrenorului a oferit mai multe detalii la Antena 3 CNN.

"Domnul Reghecampf a lăsat respectivele bunuri mobile achitate integral de dumnealui în posesia doamnei Prodan, dar spre folosința exclusivă a băiatului.

Având în vedere că acestea nu se regăsesc la reședința comună și nu sunt folosite exclusiv în scopul activității băiatului, este o problemă și în mod cert organele de poliție sesizate în cadrul Poliției Snagov vor face cercetări în acest sens și vor identifica posesorul actual cât și modul în care au fost transferate de la firmă către persoana fizică", spune avocatul Adrian Căvescu.

"Nu cunoaștem locul în care este parcat în prezent Maybach-ul și Ferrari-ul și nu știm cine le folosește, este de obligația domnului Reghecampf să afle aceste lucruri și să se asigure că ele sunt întreținute și la momentul partajului vor fi în aceeași valoare și stare în care a fost lăsate", a mai spus avocatul lui Laurenţiu Reghecampf.

Impresara a declarat anterior, prin avocatul ei, Oleg Burlacu, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, că este vorba despre bunuri aflate în coproprietate, având în vedere că încă nu a fost pronunţat divortul, iar Ferrari-ul şi barca ar fi fost, de fapt, mutate şi nu sunt dispărute.

"Sesizarea organelor de urmărire este un drept constituţional, în cazul în care ai convingerea fermă că s-au săvârşit fapte de natură penală! Dar sesizarea pentru furt trebuie făcută doar în cazul în care ai făcut minime diligenţe de identificare a lipsei anumitor bunuri!

În cazul nostru, oricare din încă soţii Reghecampf, atâta timp cât nu a existat separaţie de bunuri sau un partaj voluntar/judiciar, trebuie să întrebe unul pe celălalt (fiind separaţi în fapt), dacă nu cumva unul sau mai multe bunuri deţinute în coproprietate au fost mutate.

Spre exemplu, poate Ferrari-ul a fost mutat de soţie (încă, potrivit legii) din parcarea din faţa portii în parcarea din spatele casei. Sau, spre exemplu, o anumită barcă a fost ancorată la un ponton al unei prietene, de asta nu poate fi văzută pe lângă casă.

În acest sens, sugerăm că sesizarea organelor de urmărire penală să nu se facă în derizoriu, căci altfel, se săvârşeşte infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare şi se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani.

Totodată, ţinem să-l asigurăm pe domnul Reghecampf că autoturismul Ferrari şi ambarcaţiunea sunt bine, în continuare în proprietatea comună a soţilor, şi cei 400.000 euro invocaţi nu mai pot reprezenta un prejudiciu!", a transmis Oleg Burlacu, avocatul impresarei.
 

Citește mai multe din Showbiz
» Citește mai multe din Showbiz
TOP articole