Antena 3 CNN Emisiuni Subiectiv Deputatul PSD Laura Vicol: PNL nu mai este un partid istoric, este doar istorie. Îmi pare rău de România, au uitat de actul de guvernare

Deputatul PSD Laura Vicol: PNL nu mai este un partid istoric, este doar istorie. Îmi pare rău de România, au uitat de actul de guvernare

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 20:12 07 Iul 2021 Modificat la 20:12 07 Iul 2021

Deputatul PSD, Laura Vicol a precizat că nu îi pare rău de ceea ce se întâmplă în PNL, acolo unde, spune ea se frizează ridicolul prin toate aceste discursuri şi activități în care practic s-a uitat de guvernare şi de România.

„Mie nu îmi pare rău de ceea ce se întâmplă în PNL pentru că frizează ridicolul prin toate activitățile care se produc în interiorul acestui partid care nu mai este un partid istoric este doar istorie.

Îmi pare rău de România pentru că în această competiție internă, care ar trebui să fie una fairplay, s-a uitat de actul de guvernare. Acești oameni sunt încă la guvernare, acești oameni conduc o țară de care se alege praful, bucată cu bucată, zi de zi. Pe ei nu-i mai interesează nimic din ceea ce se întâmplă cu noi. Uitați că este posibil să apară acest val 4,5,180 nu îi mă interesează.

Sunt atâtea probleme și atâtea nenorociri în această țară și pe ei îi interesează să își împartă ciolanul. Şi la cum și-l împart nu pot să îi caracterizez și nu pot să îi compar decât cu niște găști de interlopi pentru ca aşa s-a ajuns să te îmbrâncești, să te înjuri, să te zgârii și să faci ceea ce fac ei aici", a spus deputatul PSD, Laura Vicol la Antena 3. 

Citește mai multe din Subiectiv
» Citește mai multe din Subiectiv
TOP articole