Laura Mocanu, o româncă în vârstă de 30 de ani, era stabilită de ani buni în Franța și se pregătea să plece în vacanță în Cuba.
Din păcate, ceva cumplit s-a întâmplat cu femeia. Aceasta a fost strangulată în casa ei din Saint-Rémy-lès-Chevreuse, chiar de soţul ei. Cei doi erau despărțiți, dar Laura i-a permis să mai locuiască acolo, scrie Libertatea.
Femeia se pregătea să plece într-o vacanță în Cuba, dar n-a mai apucat, fiindcă, în urma unui scandal cu fostul soț, acesta a ucis-o. Criminalul, tot un român, în vârstă de 28 de ani, s-a dus direct la poliție și și-a recunoscut fapta. Laura fondase, împreună cu o prietenă franţuzoaică, Sarah Berthelot, o organizaţie de solidaritate care ajuta imigranţii, mulţi dintre ei români care trăiau în condiţii precare la periferiile oraşelor Paris şi Lille.